PÍLOTĂ, pilote, s.f. 1. Un fel de plapumă călduroasă, de forma unei perne mari umflate, umplută cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. şi: pilótă] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-şi încetini mersul (din cauza nesiguranţei parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÍLOT//Ă ~e f. 1) Plapumă de puf. 2) reg. Ceea ce ia cineva cu sine într-o călătorie; bagaj; calabalâc. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PILOT//Á ~éz 1. tranz. 1) (nave, maşini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în direcţia necesară (în calitate de ghid); a ghida; a călăuzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoaşterii traseului. /<fr. piloter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pilótă (pilóte), s.f. – (Mold.) Plapumă de puf. – Var. chilotă. Ngr. ϰοῖλον „gol”, ϰοιλότης, ϰοίλωμα „cavitate”, fiindcă plapuma este exagerat de groasă şi de moale. Legătura cu germ. Pfühl „pernă” (Cihac, II, 255; Scriban) şi cu ngr. πιλωτός „de fetru” (Tiktin) este nesigură.
(Dicţionarul etimologic român)
PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauţie, datorită greutăţilor, nesiguranţei drumului. [< fr. piloter].
(Dicţionar de neologisme)
PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o maşină etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiţii speciale. ♢ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ♢ (fig.; despre o ştiinţă) a orienta o disciplină prin noţiunile şi metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauţie, datorită nesiguranţei drumului. (< fr. piloter)
(Marele dicţionar de neologisme)
pílotă s. f., pl. pílote
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pilotá vb., ind. prez. 1 sg. pilotéz, 3 sg. şi pl. piloteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. şi Ban.) dricală. (Iarna se înveleşte cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o navă, a aeronavă, o locomotivă etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-şi încetini mersul (din cauza nesiguranţei parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A PILOT//Á ~éz 1. tranz. 1) (nave, maşini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în direcţia necesară (în calitate de ghid); a ghida; a călăuzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoaşterii traseului. /<fr. piloter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pilótă (pilóte), s.f. – (Mold.) Plapumă de puf. – Var. chilotă. Ngr. ϰοῖλον „gol”, ϰοιλότης, ϰοίλωμα „cavitate”, fiindcă plapuma este exagerat de groasă şi de moale. Legătura cu germ. Pfühl „pernă” (Cihac, II, 255; Scriban) şi cu ngr. πιλωτός „de fetru” (Tiktin) este nesigură.
(Dicţionarul etimologic român)
PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o navă, o aeronavă, o locomotivă etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precauţie, datorită greutăţilor, nesiguranţei drumului. [< fr. piloter].
(Dicţionar de neologisme)
PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)navă, o locomotivă, o maşină etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o navă în condiţii speciale. ♢ (fig.) a dirija, a călăuzi, a ghida. ♢ (fig.; despre o ştiinţă) a orienta o disciplină prin noţiunile şi metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precauţie, datorită nesiguranţei drumului. (< fr. piloter)
(Marele dicţionar de neologisme)
pílotă s. f., pl. pílote
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pilotá vb., ind. prez. 1 sg. pilotéz, 3 sg. şi pl. piloteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PÍLOTĂ s. (reg.) perinoi, pernă, (Transilv. şi Ban.) dricală. (Iarna se înveleşte cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PÍLOTĂ s. v. bagaj.
(Dicţionar de sinonime)