PRINCÍP s.n. v. principiu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRINCÍPIE s.f. v. principiu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRINCÍPIU, principii, s.n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ♢ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi şi de noţiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ♢ (Chim.) Principiu activ = substanţă existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ♢ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ♢ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prinţíp s.n., princípie s.f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRINCÍPI//U ~i n. 1) Teză fundamentală; idee de bază. 2) Cauză primară. 3) Punct de vedere propriu; convingere personală. ♢ Din ~ conform convingerii. În ~ în linii mari; în genere. /<lat. principium, fr. principe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRINCÍP, princípii, s.n. ~
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)
PRINCÍP s.n. v. principiu.
(Dicţionar de neologisme)
PETÍTIO PRINCÍPII loc. s. (Log.) Raţionament greşit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserţiune întemeiată ea însăşi pe acea teză. [Pron. -ţi-o-. / < lat. petitio principii].
(Dicţionar de neologisme)
PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentală a unei ştiinţe, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline. 3. (În antichitate şi în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componentă de bază a lumii fizice. ♦ (În concepţiile mistice) Cauză iniţială a lumii fizice şi morale. ♦ Principiu activ = substanţă care constituie esenţa unui produs vegetal sau animal. 4. Regulă sau normă de acţiune, de legislaţie etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, prinţip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].
(Dicţionar de neologisme)
PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. 2. lege de bază a unei ştiinţe, arte etc. 3. element primordial, cauză primară a lumii fizice. o ~ activ = substanţă care constituie esenţa unui produs vegetal sau animal. 4. regulă, normă de acţiune, de comportare, de apreciere etc. o în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)
(Marele dicţionar de neologisme)
petítio princípii loc. lat. [-tio pron. -ţi-o, -pii pron. -pi-i]
(Dicţionar ortografic al limbii române)
princípiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. princípiul; pl. princípii, art. princípiile (sil. -pi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PRINCÍPIU s. 1. v. bază. 2. v. precept. 3. normă, precept, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viaţă.) 4. v. criteriu. 5. v. concepţie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRINCÍPIE s.f. v. principiu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PRINCÍPI//U ~i n. 1) Teză fundamentală; idee de bază. 2) Cauză primară. 3) Punct de vedere propriu; convingere personală. ♢ Din ~ conform convingerii. În ~ în linii mari; în genere. /<lat. principium, fr. principe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PRINCÍP, princípii, s.n. ~
(Dictionnaire morphologique de la langue roumaine)
PRINCÍP s.n. v. principiu.
(Dicţionar de neologisme)
PETÍTIO PRINCÍPII loc. s. (Log.) Raţionament greşit care constă în aceea că pentru demonstrarea unei teze se pleacă de la o aserţiune întemeiată ea însăşi pe acea teză. [Pron. -ţi-o-. / < lat. petitio principii].
(Dicţionar de neologisme)
PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentală a unei ştiinţe, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline. 3. (În antichitate şi în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componentă de bază a lumii fizice. ♦ (În concepţiile mistice) Cauză iniţială a lumii fizice şi morale. ♦ Principiu activ = substanţă care constituie esenţa unui produs vegetal sau animal. 4. Regulă sau normă de acţiune, de legislaţie etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, prinţip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].
(Dicţionar de neologisme)
PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie, un sistem, o normă de conduită etc. 2. lege de bază a unei ştiinţe, arte etc. 3. element primordial, cauză primară a lumii fizice. o ~ activ = substanţă care constituie esenţa unui produs vegetal sau animal. 4. regulă, normă de acţiune, de comportare, de apreciere etc. o în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)
(Marele dicţionar de neologisme)
petítio princípii loc. lat. [-tio pron. -ţi-o, -pii pron. -pi-i]
(Dicţionar ortografic al limbii române)
princípiu s. n. [-piu pron. -pĭu], art. princípiul; pl. princípii, art. princípiile (sil. -pi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PRINCÍPIU s. 1. v. bază. 2. v. precept. 3. normă, precept, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viaţă.) 4. v. criteriu. 5. v. concepţie.
(Dicţionar de sinonime)