TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s.f. I. Adj. Care aparţine tehnicii (II), privitor la tehnică. ♢ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, şi care este folosit la construirea obiectului în spaţiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o ştiinţă etc. II. S.f. 1. Totalitatea uneltelor şi a practicilor producţiei dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze şi să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obţine bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuinţate în practicarea unei meserii, a unei ştiinţe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. – Din fr. technique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de tehnică; propriu tehnicii. 2) Care se referă la latura de strictă specialitate a unei arte, a unei ştiinţe, a unei meserii. /<fr. technique, lat. technicus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÉHNI//CĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor şi a mijloacelor de muncă, perfecţionate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obţinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee şi deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a maşinilor, mecanismelor şi aparatelor aflate în întrebuinţare. ♢ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forţele armate ale unei ţări. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÉHNIC, -Ă adj. Referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♢ Termen tehnic = termen care denumeşte o anumită noţiune dintr-un domeniu al ştiinţei, al tehnicii etc. // (În forma tehn-, tehni-, tehno-; scris şi techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tehnică”, „procedeu, capacitate din tehnică”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].
(Dicţionar de neologisme)
TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor şi a deprinderilor de producţie, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acţioneze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obţine bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].
(Dicţionar de neologisme)
TÉHNIC1, -Ă I. adj. referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. o termen ~ = termen care denumeşte o anumită noţiune dintr-un domeniu al ştiinţei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte şi deprinderi de producţie, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acţioneze asupra naturii înconjurătoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. 3. ansamblu de prescripţii metodologice folosite pentru o acţiune eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)
(Marele dicţionar de neologisme)
-TÉHNIC2(Ă) elem. tehn(o)-.
(Marele dicţionar de neologisme)
téhnic adj. m., pl. téhnici; f. sg. téhnică, pl. téhnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
téhnică s. f., g.-d. art. téhnicii; pl. téhnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de tehnică; propriu tehnicii. 2) Care se referă la latura de strictă specialitate a unei arte, a unei ştiinţe, a unei meserii. /<fr. technique, lat. technicus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÉHNIC, -Ă adj. Referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♢ Termen tehnic = termen care denumeşte o anumită noţiune dintr-un domeniu al ştiinţei, al tehnicii etc. // (În forma tehn-, tehni-, tehno-; scris şi techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) tehnică”, „procedeu, capacitate din tehnică”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].
(Dicţionar de neologisme)
TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor şi a deprinderilor de producţie, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acţioneze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obţine bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].
(Dicţionar de neologisme)
TÉHNIC1, -Ă I. adj. referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. o termen ~ = termen care denumeşte o anumită noţiune dintr-un domeniu al ştiinţei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte şi deprinderi de producţie, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acţioneze asupra naturii înconjurătoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă şi auxiliare cu care sunt înzestrate forţele armate. 3. ansamblu de prescripţii metodologice folosite pentru o acţiune eficientă, atât în sfera producţiei materiale, cât şi a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)
(Marele dicţionar de neologisme)
-TÉHNIC2(Ă) elem. tehn(o)-.
(Marele dicţionar de neologisme)
téhnic adj. m., pl. téhnici; f. sg. téhnică, pl. téhnice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
téhnică s. f., g.-d. art. téhnicii; pl. téhnici
(Dicţionar ortografic al limbii române)