URGÉNT, -Ă, urgenţi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
URGÉNŢĂ, urgenţe, s.f. Însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent; situaţie care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ♢ Loc. adv. De urgenţă = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acţiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
URGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care necesită soluţionare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~. ♢ Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinaţie în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
URGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situaţie urgentă. Măsuri de ~. ♢ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenţei] /<fr. urgence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A URGENT//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
urgént (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgenţă, s.f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera).
(Dicţionarul etimologic român)
URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi].
(Dicţionar de neologisme)
URGÉNŢĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgenţă = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza].
(Dicţionar de neologisme)
URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].
(Dicţionar de neologisme)
URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♢ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens)
(Marele dicţionar de neologisme)
URGÉNŢĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însuşirea a ceea ce este urgent. o de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situaţie care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic şi social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
(Marele dicţionar de neologisme)
URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)
(Marele dicţionar de neologisme)
urgént adj. m., pl. urgénţi; f. sg. urgéntă, pl. urgénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urgénţă s. f., g.-d. art. urgénţei; (situaţii) pl. urgénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. şi pl. urgenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
URGÉNT adj., adv. 1. adj. grabnic, neîntârziat, presant, (Transilv.) sorgoş. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripeşte. (Vino ~ să vezi.)
(Dicţionar de sinonime)
URGÉNŢĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoşeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să ...)
(Dicţionar de sinonime)
URGENTÁ vb. v. accelera.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
URGÉNŢĂ, urgenţe, s.f. Însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent; situaţie care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ♢ Loc. adv. De urgenţă = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
URGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial Care necesită soluţionare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~. ♢ Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinaţie în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
URGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter urgent. ~a deciziei. 2) Necesitate urgentă; situaţie urgentă. Măsuri de ~. ♢ De ~ cât mai repede; fără întârziere. [G.-D. urgenţei] /<fr. urgence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A URGENT//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
urgént (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgenţă, s.f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera).
(Dicţionarul etimologic român)
URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi].
(Dicţionar de neologisme)
URGÉNŢĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însuşirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgenţă = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza].
(Dicţionar de neologisme)
URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].
(Dicţionar de neologisme)
URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♢ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens)
(Marele dicţionar de neologisme)
URGÉNŢĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însuşirea a ceea ce este urgent. o de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situaţie care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic şi social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
(Marele dicţionar de neologisme)
URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)
(Marele dicţionar de neologisme)
urgént adj. m., pl. urgénţi; f. sg. urgéntă, pl. urgénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urgénţă s. f., g.-d. art. urgénţei; (situaţii) pl. urgénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. şi pl. urgenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
URGÉNT adj., adv. 1. adj. grabnic, neîntârziat, presant, (Transilv.) sorgoş. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.) 2. adv. grabnic, imediat, iute, îndată, rapid, repede, (prin Transilv.) pripeşte. (Vino ~ să vezi.)
(Dicţionar de sinonime)
URGÉNŢĂ s. grabă, zor, (Transilv.) sorgoşeală, (înv.) sârguială. (E mare ~ să ...)
(Dicţionar de sinonime)
URGENTÁ vb. v. accelera.
(Dicţionar de sinonime)