viciu
[Sinonime]
VÍCIU, vicii, s.n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc.). ♢ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VÍCI//U ~i n. 1) Imperfecţiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinaţiei sale. ♢ ~ de formă neglijare a unor cerinţe şi formalităţi obliga-torii la întocmirea unui act juridic. 2) Obiş-nuinţă anormală nedirijată de voinţă şi de raţiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
víciu (-ii), s.n. – Defect, cusur. – Var. viţiu. Fr. vice, lat. vitium. – Der. (din fr.) vicia, vb.; vicios, adj.
(Dicţionarul etimologic român)
VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ♢ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greşeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
(Dicţionar de neologisme)
VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecţiune; lipsă. o ~ de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greşeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)
(Marele dicţionar de neologisme)
víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărţi.) 4. v. corupţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Viciu ≠ virtute
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VÍCI//U ~i n. 1) Imperfecţiune gravă care face ca un lucru să nu corespundă modelului său ideal sau destinaţiei sale. ♢ ~ de formă neglijare a unor cerinţe şi formalităţi obliga-torii la întocmirea unui act juridic. 2) Obiş-nuinţă anormală nedirijată de voinţă şi de raţiune; patimă. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ♢ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greşeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
(Dicţionar de neologisme)
VÍCIU s. n. 1. defect, imperfecţiune; lipsă. o ~ de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) ~ de formă = greşeală în redactarea unui act, care îl face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium)
(Marele dicţionar de neologisme)
víciu s. n. [-ciu pron.-ciu], art. víciul; pl. vícii, art. víciile (sil. -ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărţi.) 4. v. corupţie.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Viciu ≠ virtute
(Dicţionar de antonime)