ÎNÁLT, -Ă, înalţi, -te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălţime. ♦ (Despre fiinţe) De statură mare. ♦ Care se găseşte la înălţime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuţit2, subţire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau măsură mare. ♦ (Despre frecvenţă) Cu un număr mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treaptă ridicată în scara valorilor sau a importanţei; superior; deosebit, important; distins, măreţ. ♢ Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -ă adj.] – Lat. in altum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNĂLŢÁ, înálţ, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ♢ Expr. (Tranz.) A(-şi) înălţa ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălţa din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neştiinţă, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare şi aşezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în şa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a creşte. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălţimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălţa o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunţa tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalţă sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaş; a se mândri. [Var.: (reg.) nălţá vb. I] – Lat. inaltiare (< altus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNÁL//T1 ~tă (~ţi, ~te) (în opoziţie cu scund şi jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casă ~tă. ♢ Frunte ~tă frunte lată, mare. 2) Care se află la mare înălţime. Loc ~. 3) Care este mare de statură; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, mărime etc.). Curent electric de ~tă tensiune. Recoltă ~tă. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subţire. Notă ~tă. /<lat. in altum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNÁLT2 ~uri n. v. ÎNĂLŢIME. ♢ ~ul cerului bolta cerească; firmament. /<lat. in altum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNĂLŢÁ înálţ 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcţii) A făuri prin lucrări de construcţie; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraş. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalţă sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz. : ~ din umeri a face un gest de neştiinţă sau de nedumerire. /<lat. inaltiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNĂLŢÁ mă înálţ intranz. 1) A creşte în înălţime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălţime evidenţiindu-se. /<lat. inaltiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înált (înáltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaş. – 5. (S.n.) Înălţime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Puşcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezenţa lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influenţă a vb. înălţa (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din raţiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înţelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica şi preferinţa pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălţa (mr. analţu, megl. nalţ), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca şi un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Puşcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălţător, adj. (sublim); înălţare, s.f. (ridicare; sărbătoare creştină care se ţine la 40 de zile de Paşti; mîndrie, trufie); înălţător, s.n. (dispozitiv de ochire la puşti, tunuri etc.); înălţat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălţătură, s.f. (înălţime); înălţie, s.f. (înv., Alteţă); înălţime, s.f. (distanţă de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteţă); preaînălţa, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălţat, adj. (luminat).
(Dicţionarul etimologic român)
înált adj. m., pl. înálţi; f. sg. înáltă, pl. înálte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înălţá vb., ind. prez. 1 sg. înálţ, 3 sg. şi pl. înálţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNÁLT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălţime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂLŢÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a creşte, a se ridica, a se urca. (Viţa s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. creşte. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraş.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂLŢÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeţi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Înalt ≠ jos, mic, scund
(Dicţionar de antonime)
A (se) înălţa ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuşi, a (se) înmuia
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎNĂLŢÁ, înálţ, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ♢ Expr. (Tranz.) A(-şi) înălţa ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălţa din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neştiinţă, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare şi aşezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în şa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a creşte. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălţimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălţa o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunţa tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalţă sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaş; a se mândri. [Var.: (reg.) nălţá vb. I] – Lat. inaltiare (< altus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÎNÁLT2 ~uri n. v. ÎNĂLŢIME. ♢ ~ul cerului bolta cerească; firmament. /<lat. in altum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ÎNĂLŢÁ înálţ 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. ~ via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. ~ un perete. 3) (clădiri, construcţii) A făuri prin lucrări de construcţie; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. ~ un nou oraş. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. ~ glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalţă sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz. : ~ din umeri a face un gest de neştiinţă sau de nedumerire. /<lat. inaltiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ÎNĂLŢÁ mă înálţ intranz. 1) A creşte în înălţime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălţime evidenţiindu-se. /<lat. inaltiare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
înált (înáltă), adj. – 1. Care se ridică mult în sus. – 2. De statură mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufaş. – 5. (S.n.) Înălţime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Puşcariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezenţa lui în- a fost explicată diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influenţă a vb. înălţa (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din raţiuni de fonetică sintactică, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, înţelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica şi preferinţa pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înălţa (mr. analţu, megl. nalţ), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slăvi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împăuna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca şi un lat. *altiāre (Diez, I, 17; Puşcariu 803) sau *inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înălţător, adj. (sublim); înălţare, s.f. (ridicare; sărbătoare creştină care se ţine la 40 de zile de Paşti; mîndrie, trufie); înălţător, s.n. (dispozitiv de ochire la puşti, tunuri etc.); înălţat, adj. (luminat, strălucit, titlu onorific); înălţătură, s.f. (înălţime); înălţie, s.f. (înv., Alteţă); înălţime, s.f. (distanţă de la nivelul pămîntului pînă la un punct; Alteţă); preaînălţa, vb. (a slăvi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînălţat, adj. (luminat).
(Dicţionarul etimologic român)
înált adj. m., pl. înálţi; f. sg. înáltă, pl. înálte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
înălţá vb., ind. prez. 1 sg. înálţ, 3 sg. şi pl. înálţă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÎNÁLT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înălţime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂLŢÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 2. (BIS.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a ~ la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a creşte, a se ridica, a se urca. (Viţa s-a ~ mult de la pământ.) 7. v. creşte. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a ~ un nou oraş.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A ~ glasul, vocea.) 11. v. promova.
(Dicţionar de sinonime)
ÎNĂLŢÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeţi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Înalt ≠ jos, mic, scund
(Dicţionar de antonime)
A (se) înălţa ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuşi, a (se) înmuia
(Dicţionar de antonime)