CONTINUÁ, contínuu, vb. I. A urma, a nu înceta; a merge înainte, a (se) prelungi. ♦ Tranz. A duce mai departe un lucru început. [Pr.: -nu-a] – Din fr. continuer, lat. continuare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. Care are loc fără întrerupere, care se prelungeşte fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ♢ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; şi substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat continuus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CONTINUÁ contínuu 1. intranz. 1) (despre acţiuni, fenomene etc.) A se desfăşura înainte (în timp); a ţine; a dura; a se prelungi. Ploaia continuă. 2) (despre localităţi, lanuri, drumuri etc.) A se întinde mai departe; a se prelungi. 2. tranz. 1) (acţiuni începute) A duce mai departe. 2) (linii, rute) A lungi în spaţiu; a prelungi. [Sil. -nu-a] /<fr. continuer, lat. continuare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CONTÍNUU contínuă (contínui, contínue) 1) Care se produce fără întrerupere; neîntrerupt; neîncetat; persistent. Mişcare continuă. Efort continuu. 2) Care se prelungeşte fără întrerupere; constituit din părţi neseparate. Linie continuă. Funcţie continuă. /<fr. continu, lat. continuus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
contínuu (contínuă), adj. – Care are loc fără întrerupere, neîntrerupt, neîncetat. Lat. continuus (sec. XIX). – Der. continua, vb., din lat. continuare, fr. continuer; continuator, adj.; continuaţie, s.f., sec. XVIII, din lat. continuatio; continuitate, s.f., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
CONTINUÁ vb. I. intr. A urma, a merge înainte; a se prelungi. ♦ tr. A duce mai departe (ceva început). [Pron. -nu-a, p.i. contínuu, 2 -ui. / < fr. continuer, it., lat. continuare].
(Dicţionar de neologisme)
CONTÍNUU, -UĂ adj. Neîntrerupt, neîncetat. ♢ (Fiz.) Curent continuu = curent electric care are un singur sens; (mat.) funcţie continuă = funcţie care, la o variaţie mică a variabilelor sale, prezintă o variaţie foarte mică. ♦ (Lingv.) Constrictiv. [Pron. -nu-u, pl. -ui, -ue. / cf. fr. continu, it. continue, lat. continuus].
(Dicţionar de neologisme)
CONTINUÁ vb. I. intr., refl. a urma pe cineva, a merge înainte; a se prelungi. II. tr. a duce mai departe ceva început. (< fr. continuer, lat. continuare)
(Marele dicţionar de neologisme)
CONTÍNUU, -UĂ adj. 1. neîntrerupt, neîncetat. o (fig.) curent ~ = curent electric care are un singur sens; (mat.) funcţie ~ ă = funcţie care prezintă continuitate (2). 2. (lingv.) constrictiv. (< fr. continu, lat. continuus)
(Marele dicţionar de neologisme)
continuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. contínui (sil. -nui), 2 sg. contínui, 3 sg. contínuă (sil. -nu-ă), 1 pl. contínuăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. contínue (sil. -nu-e); ger. continuând (sil. -nu-ând)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
contínuu adj. m. (sil. -nu-u), pl. contínui; f. sg. contínuă (sil. -nu-ă), pl. contínue (sil. -nu-e)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTINUÁ vb. 1. (local) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Drumul ~ până în pădure.) 2. (temporal) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi, a ţine. (Petrecerea a ~t şi după miezul nopţii.) 3. v. persista. 4. a relua, a urma. (Şi-a ~ drumul.)
(Dicţionar de sinonime)
CONTÍNUU adj., adv. 1. adj. etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit, permanent, perpetuu, veşnic, (înv. şi reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvârşit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adj. v. susţinut. 3. adv. încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veşnic, (înv. şi reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mişcă ~.) 4. adv. v. întotdeauna. 5. adj. v. constrictiv.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A continua ≠ a înceta, a se opri
(Dicţionar de antonime)
Continuu ≠ discontinuu, întrerupt, necontinuu, incontinuu, intermitent
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CONTÍNUU, -UĂ, continui, -ue, adj. Care are loc fără întrerupere, care se prelungeşte fără pauză; neîntrerupt, neîncetat, necurmat. ♢ Curent continuu = curent electric care are un singur sens. ♦ (Lingv.; despre consoane; şi substantivat, f.) Constrictiv. [Pr.: -nu-u] – Din fr. continu, lat continuus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CONTÍNUU contínuă (contínui, contínue) 1) Care se produce fără întrerupere; neîntrerupt; neîncetat; persistent. Mişcare continuă. Efort continuu. 2) Care se prelungeşte fără întrerupere; constituit din părţi neseparate. Linie continuă. Funcţie continuă. /<fr. continu, lat. continuus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
contínuu (contínuă), adj. – Care are loc fără întrerupere, neîntrerupt, neîncetat. Lat. continuus (sec. XIX). – Der. continua, vb., din lat. continuare, fr. continuer; continuator, adj.; continuaţie, s.f., sec. XVIII, din lat. continuatio; continuitate, s.f., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
CONTINUÁ vb. I. intr. A urma, a merge înainte; a se prelungi. ♦ tr. A duce mai departe (ceva început). [Pron. -nu-a, p.i. contínuu, 2 -ui. / < fr. continuer, it., lat. continuare].
(Dicţionar de neologisme)
CONTÍNUU, -UĂ adj. Neîntrerupt, neîncetat. ♢ (Fiz.) Curent continuu = curent electric care are un singur sens; (mat.) funcţie continuă = funcţie care, la o variaţie mică a variabilelor sale, prezintă o variaţie foarte mică. ♦ (Lingv.) Constrictiv. [Pron. -nu-u, pl. -ui, -ue. / cf. fr. continu, it. continue, lat. continuus].
(Dicţionar de neologisme)
CONTINUÁ vb. I. intr., refl. a urma pe cineva, a merge înainte; a se prelungi. II. tr. a duce mai departe ceva început. (< fr. continuer, lat. continuare)
(Marele dicţionar de neologisme)
CONTÍNUU, -UĂ adj. 1. neîntrerupt, neîncetat. o (fig.) curent ~ = curent electric care are un singur sens; (mat.) funcţie ~ ă = funcţie care prezintă continuitate (2). 2. (lingv.) constrictiv. (< fr. continu, lat. continuus)
(Marele dicţionar de neologisme)
continuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. contínui (sil. -nui), 2 sg. contínui, 3 sg. contínuă (sil. -nu-ă), 1 pl. contínuăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. contínue (sil. -nu-e); ger. continuând (sil. -nu-ând)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
contínuu adj. m. (sil. -nu-u), pl. contínui; f. sg. contínuă (sil. -nu-ă), pl. contínue (sil. -nu-e)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CONTINUÁ vb. 1. (local) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Drumul ~ până în pădure.) 2. (temporal) a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi, a ţine. (Petrecerea a ~t şi după miezul nopţii.) 3. v. persista. 4. a relua, a urma. (Şi-a ~ drumul.)
(Dicţionar de sinonime)
CONTÍNUU adj., adv. 1. adj. etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârşit, permanent, perpetuu, veşnic, (înv. şi reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvârşit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. adj. v. susţinut. 3. adv. încontinuu, întruna, mereu, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, neobosit, neostenit, permanent, pururi, veşnic, (înv. şi reg.) nepristan, (reg.) hojma, necunten, (înv.) neapărat, nelipsit. (Se mişcă ~.) 4. adv. v. întotdeauna. 5. adj. v. constrictiv.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A continua ≠ a înceta, a se opri
(Dicţionar de antonime)
Continuu ≠ discontinuu, întrerupt, necontinuu, incontinuu, intermitent
(Dicţionar de antonime)