ținută dex - definiţie, sinonime, conjugare
ŢINÚT, ţinuturi, s.n. I. Faptul de a ţine. II. 1. (În trecut) Teritoriu mai întins care constituia o unitate administrativă. 2. Loc, regiune. 3. (Înv.) Ţară. – V. ţine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢINÚTĂ, ţinute, s.f. 1. Atitudine, poziţie pe care o dă cineva corpului său. ♦ Fel de a fi sau de a se comporta faţă de cineva sau de ceva; comportare, atitudine. 2. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; p. ext. îmbrăcăminte, costum, uniformă. ♢ Mare ţinută sau ţinută de ceremonie = îmbrăcăminte sau uniformă de sărbătoare sau de paradă, destinată pentru anumite solemnităţi sau ceremonii. Ţinută de seară = îmbrăcăminte elegantă, de o croială specială, pentru petrecerile sau reuniunile care au loc seara. Ţinută de campanie = echipamentul complet al unui ostaş în timpul campaniei. 3. (Fon.) Poziţia pe care o are organul vocal în timpul articulării sunetelor. – V. ţine (după fr. tenue).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ŢINÚT ~uri n. 1) Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) Unitate administrativ-teritorială în cadrul unui stat. /v. a ţine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢINÚT//Ă ~e f. 1) Poziţie a corpului; fel de a ţine corpul; poză. 2) Mod de a se purta; manieră; conduită; comportament. 3) Modalitate de a se îmbrăca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se îmbrăca. ~ de sărbătoare. /Din ţinut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ŢINÚTĂ s.f. 1. Atitudine, poziţie a corpului. 2. Fel de a se purta; comportare, comportament. 3. Mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; (p. ext.) îmbrăcăminte, costum. ♦ Ţinută de campanie = echipamentul complet al unui ostaş în campanie. 4. (Muz.) Facultatea de a prelungi un sunet. 5. (Lingv.) Act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziţie. [< ţine, după it. tenuta, fr. tenue].
(Dicţionar de neologisme)

ŢINÚTĂ s. f. 1. atitudine, poziţie a corpului. 2. fel de a se purta; comportare, comportament. 3. mod de a se îmbrăca, de a se prezenta în societate; îmbrăcăminte, costum. o ~ de ceremonie = îmbrăcăminte, uniformă pentru anumite solemnităţi. 4. (muz.) facultatea de a prelungi un sunet. 5. (lingv.) act fonator în timpul căruia organul vocal păstrează o anumită poziţie. 6. (mar.) calitate a unei nave, a unei ancore de a se fixa bine de fundul apei. (după fr. tenue)
(Marele dicţionar de neologisme)

ţinút s. n., pl. ţinúturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţinútă s. f., pl. ţinúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŢINÚT s. 1. v. loc. 2. v. regiune. 3. regiune, (înv.) latură. (Depresiune într-un ~ muntos.) 4. parte, regiune. (Vezi cum e şi prin alte ~uri.) 5. regiune, zonă, (înv.) oblastie, olat. (În ~urile calde.) 6. v. teritoriu. 7. v. meleag.
(Dicţionar de sinonime)

ŢINÚT s. v. judeţ.
(Dicţionar de sinonime)

ŢINÚTĂ s. 1. v. poziţie. 2. v. comportare. 3. costum, haine (pl.), îmbrăcăminte. (~ de sărbătoare.) 4. v. uniformă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ti tin tinu tinut

Cuvinte se termină cu literele: ta uta nuta inuta