bumbac

BUMBÁC, (1) s.m., (2, 3) s.n. 1. S.m. Plantă textilă din familia malvaceelor, de origine tropicală şi subtropicală, cu flori gălbui sau roşietice şi cu fructele capsule, care conţin numeroase seminţe acoperite cu peri pufoşi (Gossypium). 2. S.n. Fibră textilă obţinută, prin egrenare, de pe seminţele bumbacului (1). ♦ (Pop.) Vată. ♢ Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine. ♦ Fir răsucit de bumbac (2), întrebuinţat la ţesut sau la cusut. ♦ Ţesătură din fire de bumbac (2). ♢ Bumbac mercerizat = fir sau ţesătură de bumbac (2) tratat cu diverse soluţii spre a căpăta luciu. 3. S.n. (În sintagma) Bumbac colodiu = substanţă explozivă pe bază de nitroceluloză. – Cf. scr. b u m b a k, bg. b u b a k, lat. med. b o m b a c i u m.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUMBÁC m. 1) Plantă industrială din regiunile calde, cu flori mari galbene şi cu fructe în formă de capsulă. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vată. ♢ A avea ~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibră textilă, obţinută din puful de pe seminţele acestei plante, întrebuinţată în industria textilă; aţă. Urzeală de ~. ♢ ~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o soluţie de sodă caustică pentru a-i da luciu şi a-i mări rezistenţa. 4) Ţesătură din aceste fibre, folosită pentru confecţionarea hainelor, lenjeriei etc. /<sb. bumbak, bulg. bubak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bumbác (-curi), s.n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în Bucureşti, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Puşcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorităţii limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit provenienţa sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuşi, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 şi Şeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. şi mag.; persistă însă aceleaşi dificultăţi fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menţionate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminaţia turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s.m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de ţesături de bumbac); bumbăcăriţă, s.f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s.n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a şterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaş, elastic).
(Dicţionarul etimologic român)

bumbác (plantă) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bumbác (fibră, fir, ţesătură) s. n., pl. bumbácuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BUMBAC-DE-CÂMP s. v. bumbăcariţă.
(Dicţionar de sinonime)

BUMBÁC s. (rar) coton, (Ban. şi Transilv.) pămucă. (Bluză de ~.)
(Dicţionar de sinonime)

BUMBÁC s. v. vată.
(Dicţionar de sinonime)