cerne

CÉRNE, cern, vb. III. 1. Tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. Tranz. Fig. A distinge. 3. Intranz. unipers. Fig. A ploua mărunt, a bura. 4. Tranz. Fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepţie etc.), eliminând restul; a discerne. – Lat. cernere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CÉRNE cern 1. tranz. 1) (substanţe granuloase şi pulverulente) A trece prin sită sau prin ciur (pentru a curăţa sau a sorta). ~ făină. ~ nisip. 2) fig. (persoane, lucruri) A alege după un anumit criteriu; a selecţiona. 2. intranz. A ploua mărunt şi des; a bura; a burniţa. /<lat. cernere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cérne (cérn, cernút), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nţernu, nţearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Puşcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s.m. (persoană care cerne); cernător, s.n. (ciur pentru nisip); cernut, s.n. (acţiunea de a cerne).
(Dicţionarul etimologic român)

cerné vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cern; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceárnă; part. cernút
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CÉRNE vb. a da, (înv. şi reg.) a petrece, (înv.) a dârmoia. (~ mălaiul prin sită.)
(Dicţionar de sinonime)

CÉRNE vb. v. bura, burniţa, deosebi, desluşi, diferenţia, discerne, discrimina, distinge, ţârcâi, ţârâi.
(Dicţionar de sinonime)