colocviu

COLÓCVIU, colocvii, s.n. Convorbire, discuţie (pe o temă dată). ♦ Formă de control al cunoştinţelor dobândite de studenţi, care constă în discuţii, lucrări de laborator, lucrări practice. – Din lat. colloquium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COLÓCVI//U ~i n. 1) Discuţie pe o temă ştiinţifică. 2) Formă de verificare a cunoştinţelor acceptată mai ales în instituţiile de învăţământ superior, constând în discuţii, lucrări practice sau lucrări de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

colócviu (colócvii), s.n. – Conversaţie, discuţie, taifas. Lat. colloquium (sec. XIX0.
(Dicţionarul etimologic român)

COLÓCVIU s.n. 1. Convorbire, discuţie (ştiinţifică). 2. Examinare, control al cunoştinţelor care se face pe calea unor discuţii între profesori şi studenţi, elevi etc. [Pron. -viu. / < lat. colloquium – convorbire].
(Dicţionar de neologisme)

COLÓCVIU s. n. 1. convorbire, discuţie (ştiinţifică); simpozion. 2. formă de examinare a cunoştinţelor prin discuţii între profesori şi studenţi, elevi etc. (<lat. colloquium)
(Marele dicţionar de neologisme)

colócviu s. n. [-viu pron. -vĩu], art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (sil. -vi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
COLÓCVIU s. v. conversaţie, convorbire, dialog, discuţie.
(Dicţionar de sinonime)