calea dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÁLE, căi, s.f. I. 1. Fâşie de teren special amenajată pentru a înlesni circulaţia oamenilor, a vehiculelor şi a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobişnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, aşa şi aşa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo şi încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau ...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi şi largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraş, făcând legătura cu o şosea importantă. 3. Element al unei construcţii pe care se deplasează un aparat sau o maşină. 4. Succesiune de linii şi centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localităţi. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanţă, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcţie luată de o dezvoltare, de o acţiune, de o mişcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulţumită de hotărârea unui organ de jurisdicţie sesizează organul competent în vederea desfiinţării hotărârii şi rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea şi rezistenţa unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă; a oţeli. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) oţeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁL//E căi f. 1) Fâşie de teren special amenajată pentru circulaţia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieţii cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilităţi de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ţine ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune ţara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roţile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcţie de dezvoltare, de mişcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanţă. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂL//Í ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur şi rezistent supunând unei operaţii consecutive de încălzire puternică şi de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂL//Í mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistenţa faţă de unele condiţii nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic şi rezistent prin adaptarea la diferite greutăţi; a se oţeli. /<sl. kaliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cále (cắi), s.f. – 1. Stradă, drum, şosea. – 2. Parcurs şi durată a acesteia. – 3. Distanţă (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puşcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puşcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puşcariu, Études de linguistique, 40; şi Dacor., VIII, 283; şi Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din Bucureşti şi în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a oraşului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ţi drumul”.
(Dicţionarul etimologic român)

călí (călésc, călít), vb. – 1. A oţeli. – 2. A întări, a consolida, a oţeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc şi slănină. – 4. (Refl.) A se ameţi, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s.f. (oţelire, călit; stare sufletească; beţie); călitură, s.f. (oţelire).
(Dicţionarul etimologic român)

calea putreziciunii expr. închisoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

Cálea-Láptelui s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cálea-válea loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále-afáră loc. adv. (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále afáră loc. adv. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cálea-Róbilor s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călésc, imperf. 3 sg. căleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále cále, s.f. (reg.) coş, horn; ogeac.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puţină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafaţa acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
CALEA-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. 1. drum, (înv. şi reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) şină, (Transilv., Bucov. şi Ban.) ştrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcţie, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-şchiopilor, calea-ţiganului, drumul-laptelui, paiele-ţiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. v. depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-VÁLEA interj. v. fie.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RĂTĂCÍŢILOR s. v. şarpele.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ŞCHIÓPILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-CÁLE s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÍ vb. (TEHN.) 1. a oţeli, (pop.) a iuţi. (~ oţelul.) 2. a oţeli, (reg.) a pânzui. (~ tăişul unui instrument.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cale

Cuvinte se termină cu literele: ea lea alea