drumul dex - definiţie, sinonime, conjugare

drumul

[Sinonime]
DRUM, drumuri, s.n. 1. Cale de comunicaţie terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă şi continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ♢ Drumul mare = şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale. Hoţ (sau tâlhar) de drumul mare = hoţ care atacă oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferată. ♢ Loc. adv. Peste drum = în faţă, vizavi. În drum = în mijlocul drumului; în calea drumeţilor; în văzul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ♢ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a ţine, a păzi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fără rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fără familie, fără locuinţă stabilă, fără rost în viaţă. A rămâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a rămâne fără adăpost, fără slujbă, fără mijloace de trai; a sărăci, a scăpăta. A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afară din casă sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a sărăci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adăpost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata să vină, să sosească, să apară, să se nască. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă o treabă etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc să treacă; a înceta să mai împiedice pe cineva în acţiunile sale. A-şi face (sau a-şi găsi, a-şi croi) (un) drum (nou) în viaţă = a începe o (nouă) carieră, un nou fel de viaţă, a-şi găsi un rost; a reuşi. A-şi face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o mulţime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se iniţia în alt domeniu. A ieşi cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lăsa din mână; b) a lăsa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva să intre sau să iasă; c) a desface o cusătură, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). A-şi da drumul = a) a se lăsa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe să povestească, să facă destăinuiri; c) a izbucni (într-o avalanşă de vorbe, în ţipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Călătorie. ♢ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapă. ♢ Expr. A-şi căuta (sau a-şi vedea) de drum = a) a-şi continua călătoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., scr. d r u m.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DRUM ~uri m. 1) Fâşie de pământ lungă şi îngustă special rezervată şi amenajată pentru circulaţie; cale. ♢ ~ de ţară drum nepietruit, neasfaltat. ~ de fier cale ferată. Peste ~ în faţă, vizavi. A pune pe cineva pe ~uri a face pe cineva să umble prin multe instanţe pentru a-şi rezolva o problemă. Pe toate ~urile în toate părţile, oriunde. A rămâne (sau a ajunge) pe ~uri a) a-şi pierde sursele de existenţă; a ajunge în mare sărăcie, neavând nici măcar adăpost; a) a rămine orfan. A arunca (a azvârli) pe cineva în ~ a) a da afară din casă, lipsind de locuinţă; b) a da afară din serviciu, lipsind de mijloace de existenţă. A-i sta cuiva în ~ a îm-piedica pe cineva în acţiunile sale. A ţine (sau a păzi) ~ul (sau ~urile) a) a umbla fără rost; b) a jefui oamenii de pe drum. A apuca alt ~ a) a porni în altă direcţie; b) a alege altă cale în viaţă. A-şi face (sau a-şi croi, a-şi găsi) un ~ în viaţă a-şi face o situaţie; a se aranja. A ieşi cuiva în ~ a apărea în calea cuiva. A da ~ul a) a lăsa din mână; b) a da libertate, a elibera; c) a lărgi o haină, desfăcând un tiv sau o cusătură; d) a lăsa pe cineva să intre sau să iasă din casă; e) a slobozi (un animal) de la legătură; f) a pune în funcţiune (o maşină, un motor, un aparat); h) a nu mai stăpâni (nervii, lacrimile etc.). A-şi da ~ul la gură (sau gurii) a vorbi mult şi fară rost; a vorbi ce nu se cuvine. 2) Plecare într-un loc (mai) îndepărtat. A se pregăti de ~.A-şi căuta (sau a-şi vedea) de ~ a) a merge mai departe; b) a-şi vedea de treabă; a nu se amesteca în treburile altora. ~ bun! urare celui ce porneşte la drum. 3) mai ales la pl. Deplasări dese, repetate, pentru diferite treburi; umblătură. 4) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau un vehicul); traseu; itinerar; rută. 5) Cale parcursă în spaţiu de un corp în mişcare; traiectorie; traseu. 6): ~ul robilor Calea Lactee. /<sl. drumu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

drum (drúmuri), s.n. – 1. Cale de comunicaţie terestră, stradă, şosea. – 2. Călătorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisă (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Puşcariu, Dacor., VIII, 283) şi pare posibilă, fără a fi necesară (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Puşcariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astăzi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionică δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s.m. (Trans., călător, drumeţ); drumaş, s.m.; drumător, s.m. (Trans., drumeţ); drumeag (var. drumeac), s.n. (cărare); drumeţ, s.m. (Munt., călător); drumeţie, s.f. (călătorie, excursie); îndruma, vb. (a arăta drumul, a conduce; a călăuzi, a sfătui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumător, adj. (care îndrumă; indicator). Ţig. sp. cunoaşte dubletele drom, direct din ngr., şi drum, din rom. (Besses 70).
(Dicţionarul etimologic român)

DRUM DRĂM/ s. n. (muz.) tobă, baterie. (< engl. drum)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

drum s. n., pl. drúmuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
DRUMUL RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

DRUMUL LÁPTELUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

DRUM s. 1. v. cale. 2. drum-de-fier v. cale ferată. 3. v. călătorie. 4. v. cursă. 5. alergătură, cursă. (A făcut două ~uri în piaţă.) 6. v. rută.
(Dicţionar de sinonime)

FURCA-DRÚMULUI s. v. intersecţie, încrucişare, întretăiere, răscruce, răspântie.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-DRUMURILOR s. v. frunză-de-potcă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: dr dru drum drumu

Cuvinte se termină cu literele: ul mul umul rumul