LAŞ, -Ă, laşi, -e, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de curaj şi de sentimentul onoarei; (om) fricos, mişel. 2. Adj. Care demonstrează, trădează lipsă de curaj şi de sentiment al onoarei. – Din fr. lâche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns. ♢ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situaţie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruţa viaţa cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situaţia în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, o dată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaş = a renunţa la ceva. ♦ Refl. A-şi îngădui o anumită ţinută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aştepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredinţa cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziţie care cuprinde o concesie, o îngăduinţă sau o ameninţare) Aşteaptă să vezi! ♢ Expr. Las\' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negaţie) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăţi fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosinţă) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăşi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunţa la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moştenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se menţină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziţie (în momentul plecării, la despărţire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ♢ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieţii, dispoziţii care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se aşeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paştelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paştelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preţ, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se aşeza; a se culca. ♢ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimţi cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LAŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival Care vădeşte lipsă de curaj şi demnitate; fricos. /<fr. lâche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns; a face să devină liber. ♢ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ♢ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ♢ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moştenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ♢ ~ la o parte a nu ţine cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ uşa deschisă. /<lat. laxare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LĂSÁ mă las intranz. 1) A merge la vale; a coborî o pantă. 2) A veni de sus în jos. Se lasă ceaţa. 3) A se aşeza venind din zbor. 4) (despre întuneric, ger, căldură etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se îndoi sub o povară. 6) A renunţa la ceva. ~ de fumat. ♢ ~ păgubaş a renunţa benevol la ceva. 7) A nu se împotrivi (să aibă loc sau să se efectueze). 8) A cădea pradă. ~ dus de gânduri. 9) (la imperativ, mai ales în construcţii negative) A (nu) se da bătut; a (nu) ceda. ♢ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea în intensitate; a se micşora. Gerul s-a mai lăsat. 11) A-şi sprijini greutatea; a se rezema; a se aşeza. S-a lăsat pe umărul lui. S-a lăsat pe un scaun. /<lat. laxare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
laş (láşe), adj. – Fricos, poltron. Fr. lâche. – Der. laşitate, s.f., format după fr. lâcheté.
(Dicţionarul etimologic român)
lăsá (lás, lăsát), vb. – 1. A părăsi, a da drumul unui lucru, a se îndepărta de ceva. – 2. A face să rămînă. – 3. A da din mînă, a da drumul, a pune în libertate. – 4. A permite, a consimţi. – 5. A abandona, a renunţa la ceva. – 6. A părăsi, a se despărţi, a divorţa. – 7. A omite, a exclude, a trece cu vederea. – 8. A reduce, a scădea (un preţ sau o pretenţie). – 9. (Înv.) A ierta, a scuti. – 10. A amîna (se construieşte cu prep. pe). – 11. A părăsi, a abandona un loc. – 12. A trînti la examen, a declara căzut la examen pe cineva. – 13. A rămîne în urmă, a imprima dîre, urme. – 14. A dispune, a porunci cu limbă de moarte. – 15. (Despre Dumnezeu) A porunci, a ordona, a stabili. – 16. A însărcina, a încredinţa. – 17. A numi, a desemna. – 18. A slobozi, a produce, a emana. – 19. A produce, a renta. – 20. (Refl.) A se destinde, a se înmuia. – 21. (Refl.) A ceda, a renunţa, a se da convins. – 22. (Refl.) A ceda, a admite, a consimţi, a permite. – 23. (Refl.) A se înfrîna, a se abţine (se construieşte cu prep. de). – 24. (Refl.) A se încrede, a se sprijini, a avea încredere (se construieşte cu prep. în sau pe). – 25. (Refl.) A ceda, a şovăi, a se mlădia, a se potoli, a se domoli. – 26. (Refl.) A cădea, a se culca. – 27. (Refl.) A coborî, a scădea. – 28. (Refl., Trans. de S.) A descăleca; a se face noapte. – 29. (Refl.) A surveni, a se apropia o intemperie. – 30. (Refl.) A ameninţa, a făgădui (Arg., se construieşte cu prep. cu). – Mr. (a)las, megl. las, istr. lǫsu. Lat. laxāre (Diez, I, 243; Puşcariu 945; Candrea-Dens., 953; REW 4955; DAR), cf. it. lasciare, prov. laissar, fr. laisser, alb. lëšoń (Philippide, II, 646). – Der. lăsător, adj. (neglijent); lăsătoare, s.f. (cărare de oi); lăsiu, adj. (neglijent); lăsat, s.n. (abandon; părăsire; carnaval); lăsătură, s.f. (lăsare; omisiune; deprimare); lăsăciune, s.f. (iertare; separare; divorţ, înv.); lăsămînt, s.n. (Trans., legat, testament, moştenire).
(Dicţionarul etimologic român)
LAŞ, -Ă adj. Fricos, slab de înger; mişel. [< fr. lâche, cf. lat. laxus – slab].
(Dicţionar de neologisme)
LAŞ, -Ă I. adj., s. m. f. (om) fricos, slab de înger; mişel. II. adj. care denotă lipsă de curaj. (< fr. lâche)
(Marele dicţionar de neologisme)
LAŞÁ vb. tr. (rar) 1. a desface, a slăbi (din strânsoare); a da drumul. 2. (fig.) a scăpa, a lăsa să(-i) scape. (< fr. lâcher)
(Marele dicţionar de neologisme)
laş adj. m., s. m., pl. laşi; f. sg. láşă, pl. láşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lăsá vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. laşi, 3 sg. şi pl. lásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. láse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
laşá vb., ind. prez. 3 sg. laşeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LAŞ adj., s. fricos, (livr., fam. şi depr.) poltron, (pop.) mişel, (înv.) codaci. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
LĂSÁ vb. 1. (pop.) a lepăda. (~ ceva din mână.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povârni. 7. v. strâmba. 8. v. trage. 9. v. cădea. 10. a cădea, a coborî, a scoborî. (S-a ~ ceaţa.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orândui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se îndupleca, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preţ.) 18. v. amâna. 19. v. abandona. 20. v. dezbăra. 21. v. renunţa. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.
(Dicţionar de sinonime)
LĂSÁ vb. v. depăşi, ierta, întrece, pune.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Laş ≠ brav, curajos, viteaz, neînfricat, temerar
(Dicţionar de antonime)
A (se) lăsa ≠ a (se) ridica
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns. ♢ Expr. A lăsa (cuiva) sânge = a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasă-mă să te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul să cadă; a lepăda. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngădui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva să rămână într-o anumită stare, într-o anumită situaţie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele = a cruţa viaţa cuiva. A lăsa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supăra, a-l lăsa să facă ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lăsa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lăsa pe cineva în situaţia în care se află, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lăsa (pe cineva) în voie = a da cuiva multă libertate sau întreaga libertate. A lăsa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face să rămână indiferent. (Refl.) A (nu) se lăsa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngădui să fie întrecut de cineva; a (nu) se strădui să ajungă pe cineva. A nu se lăsa (cu una, cu două, o dată cu capul etc.) = a nu admite să cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lăsa păgubaş = a renunţa la ceva. ♦ Refl. A-şi îngădui o anumită ţinută. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a aştepta, a păsui1. 3. Tranz. A se îndepărta de cineva sau de ceva, a părăsi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lăsa pe cineva (sau, refl., a se lăsa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau pradă cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau pradă cuiva; a (se) încredinţa cuiva. Lasă (sau, refl., lasă-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lăsa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propoziţie care cuprinde o concesie, o îngăduinţă sau o ameninţare) Aşteaptă să vezi! ♢ Expr. Las\' dacă = a) desigur că nu; b) (în legătură cu o negaţie) nu mai încape îndoială că... Lasă că... = în afară de faptul că... ♦ (Despre facultăţi fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzează prin folosinţă) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mică măsură). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin „în urmă”; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depăşi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbăra de un obicei rău, de un nărav. ♦ Refl. A renunţa la o întreprindere proiectată. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin moştenire. ♦ A face să rămână, să persiste, să se menţină în urma sa; a degaja, a răspândi în urmă; a provoca, a pricinui. ♦ A da o poruncă, a transmite o dispoziţie (în momentul plecării, la despărţire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotărî. ♢ Expr. A lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurământ) = a da, în ultimele momente ale vieţii, dispoziţii care să fie îndeplinite după moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o pantă. ♦ A se aşeza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, căldură etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lăsa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Paştelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Paştelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din preţ, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povară); a se aşeza; a se culca. ♢ Expr. A se lăsa greu = a) a apăsa cu toată greutatea corpului; b) a consimţi cu mare greutate să facă ceva. – Lat. laxare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinţe ţinute strâns; a face să devină liber. ♢ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ♢ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ♢ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moştenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ♢ ~ la o parte a nu ţine cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ uşa deschisă. /<lat. laxare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LĂSÁ mă las intranz. 1) A merge la vale; a coborî o pantă. 2) A veni de sus în jos. Se lasă ceaţa. 3) A se aşeza venind din zbor. 4) (despre întuneric, ger, căldură etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se îndoi sub o povară. 6) A renunţa la ceva. ~ de fumat. ♢ ~ păgubaş a renunţa benevol la ceva. 7) A nu se împotrivi (să aibă loc sau să se efectueze). 8) A cădea pradă. ~ dus de gânduri. 9) (la imperativ, mai ales în construcţii negative) A (nu) se da bătut; a (nu) ceda. ♢ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea în intensitate; a se micşora. Gerul s-a mai lăsat. 11) A-şi sprijini greutatea; a se rezema; a se aşeza. S-a lăsat pe umărul lui. S-a lăsat pe un scaun. /<lat. laxare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
laş (láşe), adj. – Fricos, poltron. Fr. lâche. – Der. laşitate, s.f., format după fr. lâcheté.
(Dicţionarul etimologic român)
lăsá (lás, lăsát), vb. – 1. A părăsi, a da drumul unui lucru, a se îndepărta de ceva. – 2. A face să rămînă. – 3. A da din mînă, a da drumul, a pune în libertate. – 4. A permite, a consimţi. – 5. A abandona, a renunţa la ceva. – 6. A părăsi, a se despărţi, a divorţa. – 7. A omite, a exclude, a trece cu vederea. – 8. A reduce, a scădea (un preţ sau o pretenţie). – 9. (Înv.) A ierta, a scuti. – 10. A amîna (se construieşte cu prep. pe). – 11. A părăsi, a abandona un loc. – 12. A trînti la examen, a declara căzut la examen pe cineva. – 13. A rămîne în urmă, a imprima dîre, urme. – 14. A dispune, a porunci cu limbă de moarte. – 15. (Despre Dumnezeu) A porunci, a ordona, a stabili. – 16. A însărcina, a încredinţa. – 17. A numi, a desemna. – 18. A slobozi, a produce, a emana. – 19. A produce, a renta. – 20. (Refl.) A se destinde, a se înmuia. – 21. (Refl.) A ceda, a renunţa, a se da convins. – 22. (Refl.) A ceda, a admite, a consimţi, a permite. – 23. (Refl.) A se înfrîna, a se abţine (se construieşte cu prep. de). – 24. (Refl.) A se încrede, a se sprijini, a avea încredere (se construieşte cu prep. în sau pe). – 25. (Refl.) A ceda, a şovăi, a se mlădia, a se potoli, a se domoli. – 26. (Refl.) A cădea, a se culca. – 27. (Refl.) A coborî, a scădea. – 28. (Refl., Trans. de S.) A descăleca; a se face noapte. – 29. (Refl.) A surveni, a se apropia o intemperie. – 30. (Refl.) A ameninţa, a făgădui (Arg., se construieşte cu prep. cu). – Mr. (a)las, megl. las, istr. lǫsu. Lat. laxāre (Diez, I, 243; Puşcariu 945; Candrea-Dens., 953; REW 4955; DAR), cf. it. lasciare, prov. laissar, fr. laisser, alb. lëšoń (Philippide, II, 646). – Der. lăsător, adj. (neglijent); lăsătoare, s.f. (cărare de oi); lăsiu, adj. (neglijent); lăsat, s.n. (abandon; părăsire; carnaval); lăsătură, s.f. (lăsare; omisiune; deprimare); lăsăciune, s.f. (iertare; separare; divorţ, înv.); lăsămînt, s.n. (Trans., legat, testament, moştenire).
(Dicţionarul etimologic român)
LAŞ, -Ă adj. Fricos, slab de înger; mişel. [< fr. lâche, cf. lat. laxus – slab].
(Dicţionar de neologisme)
LAŞ, -Ă I. adj., s. m. f. (om) fricos, slab de înger; mişel. II. adj. care denotă lipsă de curaj. (< fr. lâche)
(Marele dicţionar de neologisme)
LAŞÁ vb. tr. (rar) 1. a desface, a slăbi (din strânsoare); a da drumul. 2. (fig.) a scăpa, a lăsa să(-i) scape. (< fr. lâcher)
(Marele dicţionar de neologisme)
laş adj. m., s. m., pl. laşi; f. sg. láşă, pl. láşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lăsá vb., ind. prez. 1 sg. las, 2 sg. laşi, 3 sg. şi pl. lásă; conj. prez. 3 sg. şi pl. láse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
laşá vb., ind. prez. 3 sg. laşeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LAŞ adj., s. fricos, (livr., fam. şi depr.) poltron, (pop.) mişel, (înv.) codaci. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)
LĂSÁ vb. 1. (pop.) a lepăda. (~ ceva din mână.) 2. v. depune. 3. v. uita. 4. v. preda. 5. v. apleca. 6. v. povârni. 7. v. strâmba. 8. v. trage. 9. v. cădea. 10. a cădea, a coborî, a scoborî. (S-a ~ ceaţa.) 11. v. face. 12. v. produce. 13. v. orândui. 14. v. testa. 15. v. aproba. 16. v. ceda. 17. a ceda, a se îndupleca, (fig.) a se muia. (Să nu te ~ cu nici un preţ.) 18. v. amâna. 19. v. abandona. 20. v. dezbăra. 21. v. renunţa. 22. v. reduce. 23. v. respinge. 24. v. bizui.
(Dicţionar de sinonime)
LĂSÁ vb. v. depăşi, ierta, întrece, pune.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Laş ≠ brav, curajos, viteaz, neînfricat, temerar
(Dicţionar de antonime)
A (se) lăsa ≠ a (se) ridica
(Dicţionar de antonime)