SCÚZĂ, scuze, s.f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micşora o vină, o greşeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligaţie; dezvinovăţire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greşeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ♢ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva îşi cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-şi exprima părerea de rău pentru o greşeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovăţeşte; a ierta greşelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. e x c u s e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-şi exprima (în faţa cuiva) părerea de rău pentru o greşeală făcută; a se dezvinovăţi, a se justifica. ♢ Expr. (Tranz. absol.) Scuzaţi! formulă de politeţe prin care cineva îşi cere iertare pentru o greşeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCÚZ//Ă ~e f. 1) Motiv invocat de cineva pentru a-şi dovedi nevinovăţia sau pentru a se eschiva de la ceva; îndreptăţire; justificare. 2 ) Exprimare a regretului (faţă de cineva) pentru o greşeală involuntară; iertare. ♢ A cere ~e a cere iertare. A primi ~ele cuiva a accepta motivele prin care cineva se dezvinovăţeşte; a ierta pe cineva. /<it. scusa, fr. escuse
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SCUZÁ scuz tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă; a ierta. 2) A elibera de acuzaţie, primind scuzele aduse; a ierta. 3) (greşeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a da uitării; a ierta. /<fr. excuser, it. scusare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SCUZÁ mă scuz intranz. A-şi cere scuze (pentru o greşeală, pentru un deranj etc.); a cere iertare; a-şi exprima regretul. ♢ Scuzaţi (vă rog)! formulă de politeţe prin care cineva îşi cere iertare pentru o greşeală, pentru un deranj etc. /<fr. excuser, it. scusare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scúză (-ze), s.f. – Dezvinovăţire. It. scusa, fr. excuse. – Der. scuza, vb., din it. scusare, fr. excuser; scuzabil, adj., din fr. excusable.
(Dicţionarul etimologic român)
SCÚZĂ s.f. 1. Explicaţie adusă pentru a motiva şi a face să fie iertată o greşeală, o vină; dezvinovăţire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greşeală făcută. ♦ A cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greşeală săvârşită; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].
(Dicţionar de neologisme)
SCUZÁ vb. I. 1. refl. A aduce, a-şi cere scuze; a se dezvinovăţi. 2. tr. A accepta scuzele cuiva; a ierta. [P.i. scuz. / < it. scusare, cf. fr. excuser < lat. excusare].
(Dicţionar de neologisme)
SCÚZĂ s. f. 1. explicaţie adusă pentru a motiva şi a face să fie iertată o greşeală, o vină: dezvinovăţire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greşeală făcută. ♢ a cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greşeală săvârşită; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)
(Marele dicţionar de neologisme)
SCUZÁ vb. I. refl. a aduce, a-şi cere scuze; a se dezvinovăţi. II. tr. a accepta scuzele cuiva; a ierta. (< it. scusare, fr. excuser)
(Marele dicţionar de neologisme)
scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
scuzá vb., ind. prez. 1 sg. scuz, 3 sg. şi pl. scúză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÚZĂ s. 1. v. dezvinovăţire. 2. iertare, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (Cere ~e.) 3. justificare, motivare, motivaţie, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 4. v. motiv.
(Dicţionar de sinonime)
SCUZÁ vb. 1. v. dezvinovăţi. 2. a ierta. (Vă rog să mă ~ pentru o clipă.) 3. a justifica, a motiva. (Scopul ~ mijoacele.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-şi exprima (în faţa cuiva) părerea de rău pentru o greşeală făcută; a se dezvinovăţi, a se justifica. ♢ Expr. (Tranz. absol.) Scuzaţi! formulă de politeţe prin care cineva îşi cere iertare pentru o greşeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SCUZÁ scuz tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă; a ierta. 2) A elibera de acuzaţie, primind scuzele aduse; a ierta. 3) (greşeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a da uitării; a ierta. /<fr. excuser, it. scusare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE SCUZÁ mă scuz intranz. A-şi cere scuze (pentru o greşeală, pentru un deranj etc.); a cere iertare; a-şi exprima regretul. ♢ Scuzaţi (vă rog)! formulă de politeţe prin care cineva îşi cere iertare pentru o greşeală, pentru un deranj etc. /<fr. excuser, it. scusare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
scúză (-ze), s.f. – Dezvinovăţire. It. scusa, fr. excuse. – Der. scuza, vb., din it. scusare, fr. excuser; scuzabil, adj., din fr. excusable.
(Dicţionarul etimologic român)
SCÚZĂ s.f. 1. Explicaţie adusă pentru a motiva şi a face să fie iertată o greşeală, o vină; dezvinovăţire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greşeală făcută. ♦ A cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greşeală săvârşită; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].
(Dicţionar de neologisme)
SCUZÁ vb. I. 1. refl. A aduce, a-şi cere scuze; a se dezvinovăţi. 2. tr. A accepta scuzele cuiva; a ierta. [P.i. scuz. / < it. scusare, cf. fr. excuser < lat. excusare].
(Dicţionar de neologisme)
SCÚZĂ s. f. 1. explicaţie adusă pentru a motiva şi a face să fie iertată o greşeală, o vină: dezvinovăţire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greşeală făcută. ♢ a cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greşeală săvârşită; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)
(Marele dicţionar de neologisme)
SCUZÁ vb. I. refl. a aduce, a-şi cere scuze; a se dezvinovăţi. II. tr. a accepta scuzele cuiva; a ierta. (< it. scusare, fr. excuser)
(Marele dicţionar de neologisme)
scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
scuzá vb., ind. prez. 1 sg. scuz, 3 sg. şi pl. scúză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SCÚZĂ s. 1. v. dezvinovăţire. 2. iertare, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (Cere ~e.) 3. justificare, motivare, motivaţie, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 4. v. motiv.
(Dicţionar de sinonime)
SCUZÁ vb. 1. v. dezvinovăţi. 2. a ierta. (Vă rog să mă ~ pentru o clipă.) 3. a justifica, a motiva. (Scopul ~ mijoacele.)
(Dicţionar de sinonime)