CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai şi adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obţine, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecţiona. ♢ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretenţios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare şi a le aşeza în culegar; a zeţui. ♢ Maşină de cules = maşină cu ajutorul căreia se execută operaţiile de culegere şi de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ♢ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obţine în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe părţi, punând laolaltă; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar; a zeţui. /<lat. colligere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
culége (culég, culés), vb. – 1. A strînge (se spune mai ales despre acţiunea de a strînge rupînd, de ex. fructe sau flori). – 2. A aduna, a recolta. – 3. A strînge în snopi. – 4. A colecţiona, a aduna. – 5. A strînge tot, a nu lăsa nimic. – 6. (În Trans.) A deduce, a ajunge la o concluzie. – 7. A zeţui. – Mr. culeg, megl. culegu. Lat. collĭgĕre (Diez, I, 132; Puşcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048; DAR); cf. it. cogliere, prov. colhir, fr. cueillir, cat. cullir, sp. coger, port. colher. Cf. şi alege. – Der. cules, s.n. (strînsul recoltei); culegător, s.m. (bărbat care adună recolta; zeţar); culegătoreasă, s.f. (femeie care adună recolta); culegar (var. culegău), s.n. (instrument de metal în care zeţarul aranjează literele). Din acelaşi cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr., colectă, s.f. şi ceilalţi der., cf. aici.
(Dicţionarul etimologic român)
culége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CULÉGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zeţui. (~ materialal de tipărit.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ♢ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obţine în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe părţi, punând laolaltă; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar; a zeţui. /<lat. colligere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
culége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CULÉGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zeţui. (~ materialal de tipărit.)
(Dicţionar de sinonime)