CUNOŞTÍNŢĂ, cunoştinţe, s.f. 1. Cunoaştere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoştinţă de ceva = a şti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoştinţa cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoştinţa publică = a da de ştire tuturor. În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine ceva. A-şi pierde cunoştinţa = a nu mai şti de sine, a leşina. ♦ (Rar) A-şi veni în cunoştinţă = a se trezi din leşin. ♦ (Rar) Minte, raţiune. 2. (La pl.) Totalitatea noţiunilor, ideilor, informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaşte. ♦ Expr. A face cunoştinţă cu cineva = a lega relaţii sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoştinţă cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulţumire, recunoştinţă. – Cunoaşte + suf. -inţă (cu sensul 3 după fr. connaissance).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUNOŞTÍNŢ//Ă ~e f. 1) Posedare a unor informaţii speciale. ♢ A lua ~ de ceva a se pune la curent cu ceva. A aduce la ~ a informa pe cineva despre ceva. În ~ de cauză cu competenţă. 2) la pl. Totalitate a informaţiilor pe care le deţine cineva. ~e vaste. 3) Persoană cunoscută. ♢ A face ~ a cunoaşte pe cineva. [G.-D. cunoştinţei] /a cunoaşte + suf. ~inţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cunoştínţă s. f., g.-d. art. cunoştínţei; pl. cunoştínţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cunoştínte s.m. (înv.) persoană cunoscută, cunoştinţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
CUNOŞTÍNŢĂ s. 1. v. pregătire. 2. (la pl.) v. învăţătură. 3. (la pl.) v. elemente. 4. v. ştire. 5. (concr.) relaţie, (fam. fig.) pilă. (Ai vreo ~ la minister?)
(Dicţionar de sinonime)
CUNOŞTÍNŢĂ s. v. conştiinţă, cuget, gândire, judecată, minte, raţiune, recunoştinţă, spirit, suflet.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Cunoştinţă ≠ necunoştinţă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CUNOŞTÍNŢ//Ă ~e f. 1) Posedare a unor informaţii speciale. ♢ A lua ~ de ceva a se pune la curent cu ceva. A aduce la ~ a informa pe cineva despre ceva. În ~ de cauză cu competenţă. 2) la pl. Totalitate a informaţiilor pe care le deţine cineva. ~e vaste. 3) Persoană cunoscută. ♢ A face ~ a cunoaşte pe cineva. [G.-D. cunoştinţei] /a cunoaşte + suf. ~inţă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cunoştínte s.m. (înv.) persoană cunoscută, cunoştinţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
CUNOŞTÍNŢĂ s. 1. v. pregătire. 2. (la pl.) v. învăţătură. 3. (la pl.) v. elemente. 4. v. ştire. 5. (concr.) relaţie, (fam. fig.) pilă. (Ai vreo ~ la minister?)
(Dicţionar de sinonime)
CUNOŞTÍNŢĂ s. v. conştiinţă, cuget, gândire, judecată, minte, raţiune, recunoştinţă, spirit, suflet.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Cunoştinţă ≠ necunoştinţă
(Dicţionar de antonime)