FUS2, fusuri, s.n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafaţă. [Pl. şi: fuse] – Din germ. Fuss.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s.n. I. 1. Unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă. ♢ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al maşinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsuceşte şi pe care se înfăşoară firul. II. 1. Nume dat unor părţi ale maşinilor de ţesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părţi de maşini, de instalaţii etc. care îndeplinesc funcţia de arbore sau de osie. ♦ Porţiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină şi se roteşte într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază şi capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa pământului prin meridiane, distanţate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcaţie convenţionale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUS1 ~e n. 1) Unealtă de tors pe care se înfăşoară aţa răsucită, având forma unui beţişor bombat la mijloc, ascuţit la capătul de sus, iar la cel de jos terminat cu o sfârlează. 2) Piesă a unei maşini de tors care serveşte la răsucirea şi la înfăşurarea firelor. 3) la pl. fig. iron. Picioare foarte subţiri. /<lat. fusus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUS2 ~uri n. 1) Parte a unei maşini care asigură primirea sau transmiterea unei mişcări de rotaţie. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază şi capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUS3 ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeţei pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafaţă. /<germ. Fuss
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fus (fúse), s.n. – 1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniţă. – 4. Ax la maşina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braţ la candelabru. – 8. Porţiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Peşte (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Puşcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s.m. (persoană care face fuse; ţipar, Cobitis fossilis; peşte, Aspro streber), pe care Puşcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
(Dicţionarul etimologic român)
fus (fúse), s.n. – Unitate de măsură folosită în comerţul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
(Dicţionarul etimologic român)
FUS s. n. porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ♢ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formaţie din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
(Marele dicţionar de neologisme)
fus, fuse s.n. 1. (la pl. – glum.) picioare subţiri de femeie. 2. (er.) penis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fus (de tors) s. n., pl. fúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniţă.) 5. (reg.) huludeţ, lemnuş, surcel. (~ la suveică.)
(Dicţionar de sinonime)
FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spetează.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s.n. I. 1. Unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă. ♢ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al maşinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsuceşte şi pe care se înfăşoară firul. II. 1. Nume dat unor părţi ale maşinilor de ţesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părţi de maşini, de instalaţii etc. care îndeplinesc funcţia de arbore sau de osie. ♦ Porţiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină şi se roteşte într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază şi capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa pământului prin meridiane, distanţate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcaţie convenţionale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUS2 ~uri n. 1) Parte a unei maşini care asigură primirea sau transmiterea unei mişcări de rotaţie. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază şi capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
FUS3 ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeţei pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafaţă. /<germ. Fuss
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fus (fúse), s.n. – 1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniţă. – 4. Ax la maşina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braţ la candelabru. – 8. Porţiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Peşte (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Puşcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s.m. (persoană care face fuse; ţipar, Cobitis fossilis; peşte, Aspro streber), pe care Puşcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
(Dicţionarul etimologic român)
fus (fúse), s.n. – Unitate de măsură folosită în comerţul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
(Dicţionarul etimologic român)
FUS s. n. porţiune din suprafaţa unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ♢ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formaţie din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
(Marele dicţionar de neologisme)
fus, fuse s.n. 1. (la pl. – glum.) picioare subţiri de femeie. 2. (er.) penis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fus (de tors) s. n., pl. fúse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniţă.) 5. (reg.) huludeţ, lemnuş, surcel. (~ la suveică.)
(Dicţionar de sinonime)
FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spetează.
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: fu
Cuvinte se termină cu literele: us