MAÉSTRU, -Ă, maeştri, -stre, s.m. şi f. 1. Persoană care a adus contribuţii (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, şef al unei şcoli, creator al unui curent etc. ♢ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanţe excepţionale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în şcoli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruieşte pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ♢ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfăşurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAÉ//STRU ~ştri m. 1) Persoană care manifestă măiestrie (de obicei în dans, muzică, sport) şi care instruieşte pe alţii în domeniul respectiv. 2) Persoană cu calităţi deosebite şi cu contribuţii valoroase într-un anumit domeniu (mai ales în arte). /<it. maestro
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
măéstru (-eástră), adj. – 1. (Înv.) Înţelept, cult, învăţat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Puşcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v .fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s.m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s.m. (meseriaş, meşteşugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meşter şi al lui magistru, s.m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s.f. (zînă); siastră, s.f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreţ, adj. (înv., viclean, şiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s.f. (înv., înţelepciune, ştiinţă; artă, tehnică; iscusinţă; maşină, mecanism, invenţie); nemăestrit, adj. (natural); magistral,, adj., din fr.
(Dicţionarul etimologic român)
MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată şi de învăţată; învăţat, savant. ♢ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei şcoli sau al unui curent literar ori ştiinţific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. ♢ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].
(Dicţionar de neologisme)
MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calităţi excepţionale şi contribuţii valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ♢ creator al unei şcoli sau al unui curent. o ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ♢ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ♢ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. o ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. II. s. n. registru de contabilitate conţinând conturile sintetice, în care se înscriu operaţiile economice şi financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)
(Marele dicţionar de neologisme)
cúplu-maéstru s. n. (sil. -plu), art. cúplul-maéstru
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maéstru (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu, grad ierarhic) s. m., art. maéstrul; pl. maéştri, art. maéştrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MAÉSTRU s. 1. (pop. şi fam.) meşter. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.
(Dicţionar de sinonime)
MAÉSTRU s. v. cartea mare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAÉ//STRU ~ştri m. 1) Persoană care manifestă măiestrie (de obicei în dans, muzică, sport) şi care instruieşte pe alţii în domeniul respectiv. 2) Persoană cu calităţi deosebite şi cu contribuţii valoroase într-un anumit domeniu (mai ales în arte). /<it. maestro
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată şi de învăţată; învăţat, savant. ♢ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei şcoli sau al unui curent literar ori ştiinţific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. ♢ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].
(Dicţionar de neologisme)
MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calităţi excepţionale şi contribuţii valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ♢ creator al unei şcoli sau al unui curent. o ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ♢ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ♢ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizaţii militare, politice, religioase. o ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfăşurarea unei solemnităţi. II. s. n. registru de contabilitate conţinând conturile sintetice, în care se înscriu operaţiile economice şi financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)
(Marele dicţionar de neologisme)
cúplu-maéstru s. n. (sil. -plu), art. cúplul-maéstru
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maéstru (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu, grad ierarhic) s. m., art. maéstrul; pl. maéştri, art. maéştrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MAÉSTRU s. 1. (pop. şi fam.) meşter. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.
(Dicţionar de sinonime)
MAÉSTRU s. v. cartea mare.
(Dicţionar de sinonime)