TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva să se ducă undeva. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealaltă lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza să mai stea de vorbă (cu cineva), a nu da curs discuţiei, a da pe uşă afară; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecată = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocnă (sau la temniţă, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicaţii cuiva să consulte un text în legătură cu o anumită problemă. 4. (Despre divinitate) A face să vină, să se arate, să se producă, să se manifeste. 5. A dispune ca un obiect să fie dus, transportat, predat la o anumită destinaţie; a expedia. 6. A transmite prin cineva veşti, porunci, salutări etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRIMÍTE trimít tranz. 1) (persoane) A face să se ducă (printr-o rugăminte, hotărâre sau dispoziţie). ~ după apă. ~ la învătătură. ♢ ~ (pe cineva) pe lumea cealaltă (sau în rai) a ucide; a omorî. ~ (pe cineva) în judecată a da în judecată; a intenta un proces împotriva cuiva. 2) (persoane) A face să se adreseze (la o sursă oarecare). ~ la un articol de revistă. 3) (obiecte) A face să ajungă la destinaţie (pe o cale anumită sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin poştă. 4) (despre divinităţi) A face să apară în mod miraculos. /<lat. tramittere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
trimíte (-t, -mís), vb. – A dispune ca cineva să se ducă undeva, a mîna. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat trămete, înv. trămite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittĕre (Puşcariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s.n. (sol, delegat, împuternicit); trimiţător, adj. (expeditor; s.n., transmiţător); trimiţătură, s.f. (înv., trimitere).
(Dicţionarul etimologic român)
trimíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. trimítă; ger. trimiţând; part. trimís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRIMÍTE vb. 1. (înv. şi pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituţii.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TRIMÍTE trimít tranz. 1) (persoane) A face să se ducă (printr-o rugăminte, hotărâre sau dispoziţie). ~ după apă. ~ la învătătură. ♢ ~ (pe cineva) pe lumea cealaltă (sau în rai) a ucide; a omorî. ~ (pe cineva) în judecată a da în judecată; a intenta un proces împotriva cuiva. 2) (persoane) A face să se adreseze (la o sursă oarecare). ~ la un articol de revistă. 3) (obiecte) A face să ajungă la destinaţie (pe o cale anumită sau prin intermediul cuiva); a expedia. ~ un colet prin poştă. 4) (despre divinităţi) A face să apară în mod miraculos. /<lat. tramittere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
trimíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. trimít, perf. s. 1 sg. trimiséi, 1 pl. trimíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. trimítă; ger. trimiţând; part. trimís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TRIMÍTE vb. 1. (înv. şi pop.) a mâna. (L-am trimis la cumpărături.) 2. v. porni. 3. v. expedia. 4. a adresa, a expedia, a scrie, (reg.) a mâna. (Cui i-ai trimis scrisoarea?) 5. v. înainta. (A trimite o cerere unei instituţii.)
(Dicţionar de sinonime)