TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) târî. ♢ Compus: (fam.) târâie-brâu s.m. = om care îşi pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. t â r î.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂRÂÍ1, ţârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a ţese (ciorapi). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂRÂÍ2, ţấrâi, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A cădea sau a face să cadă picătură cu picătură, a curge sau a face să curgă câte puţin, cu intermitenţă (producând un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte şi despre unele păsări) A scoate sunete caracteristice, ascuţite, scurte şi repetate; a ţâţâi (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbârnâi. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A răsuna în vibraţii scurte şi tremurătoare, lipsite de adâncime; (despre muzicanţi) a cânta în acest mod. [Var.: ţârcâí vb. IV] – Ţâr1 + suf. -âi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ. ♢ A-şi ~ bătrâneţile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŢÂRÂÍ1 pers.3 ţârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt şi des; a ţârţâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte şi ascuţite, caracteristice speciei; a face „ţârrr-ţârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ŢÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puţin câte puţin; a da drumul cu încetul. /ţâr + suf. ~îi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŢÂRÂÍ2 ţârâi tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând ţesătura cu acul; a ţe-se. /<ucr. ţiruvati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂRẮU, ţâráie, s.n. (Reg.) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, şipot, pârâu mic. – Din ţâr1 (interjecţie) + suf. -ău.
(Dicţionarul limbii române moderne)
ţîrîí (-i, ít), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold.
(Dicţionarul etimologic român)
târâie-brâu s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târâí vb., ind. şi conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârâí (a picura, a ţese) vb., ind. prez. 3 sg. ţârâie/ţârâiéşte, imperf. 3 sg. ţârâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţârâie/ţârâiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârắu s. n., art. ţârắul; pl. ţâráie
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÂÍ vb. v. târî.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂRÂÍ vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a ţâţâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂRÂÍ vb. v. cârpi, coase, prinde, ţese.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂRÂÍ1, ţârâiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cârpi, a ţese (ciorapi). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ. ♢ A-şi ~ bătrâneţile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŢÂRÂÍ1 pers.3 ţârâie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apă) A curge picătură cu picătură, producând un zgomot caracteristic. 2) A ploua mărunt şi des; a ţârţâra. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte şi ascuţite, caracteristice speciei; a face „ţârrr-ţârrr”; a sfârâi. 4) rar v. a ŢÂRLÂI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbârnâi. 2. tranz. A face să cadă o picătură sau să curgă puţin câte puţin; a da drumul cu încetul. /ţâr + suf. ~îi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ŢÂRÂÍ2 ţârâi tranz. reg. (ciorapi, haine etc.) A repara, refăcând ţesătura cu acul; a ţe-se. /<ucr. ţiruvati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂRẮU, ţâráie, s.n. (Reg.) Scoc pe care se scurge apa unui izvor; p. ext. izvor, şipot, pârâu mic. – Din ţâr1 (interjecţie) + suf. -ău.
(Dicţionarul limbii române moderne)
ţîrîí (-i, ít), vb. – A cîrpi, a stopa. Pol. cyrowac (Candrea); în Mold.
(Dicţionarul etimologic român)
târâie-brâu s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târâí vb., ind. şi conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârâí (a picura, a ţese) vb., ind. prez. 3 sg. ţârâie/ţârâiéşte, imperf. 3 sg. ţârâiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţârâie/ţârâiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţârắu s. n., art. ţârắul; pl. ţâráie
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÂÍ vb. v. târî.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂRÂÍ vb. 1. v. picura. 2. v. bura. 3. (rar) a sfârâi, a ţâţâi. (Greierii ~.) 4. v. suna.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂRÂÍ vb. v. cârpi, coase, prinde, ţese.
(Dicţionar de sinonime)