combinație

COMBINÁŢIE, combinaţii, s.f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ♢ Expr. A intra în combinaţie cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacţie chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanţă obţinută în urma unei astfel de reacţii; (corp) compus. [Var.: combinaţiúne s.f.] – Din lat. combinatio, -onis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

COMBINÁŢI//E ~i f. 1) Asamblare a elementelor într-o ordine determinată; reuniune combinativă a elementelor. ~a culorilor. 2) Reacţie chimică dintre două sau mai multe substanţe simple. 3) Substanţă compusă obţinută din această reacţie; compus. [Art. com-binaţia; G.-D. combinaţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. combinatio, ~onis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

COMBINÁŢIE s.f. 1. Reunire, îmbinare, combinare. ♦ Reacţie prin care se unesc elemente chimice şi se formează un corp compus, cu alte proprietăţi fizice şi chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinaţiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].
(Dicţionar de neologisme)

COMBINÁŢIE s. f. 1. reunire, îmbinare, combinare. 2. substanţă formată din două sau mai multe elemente chimice. 3. (fam.) aranjament, plan; calcul. (
(Marele dicţionar de neologisme)

combinaţie, combinaţii s.f. 1. (deţ.) schimb de ţigări efectuat între deţinuţi. 2. aranjament; înţelegere. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

combináţie s. f. (sil. -ţi-e), art. combináţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. combináţiei; pl. combináţii, art. combináţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
COMBINÁŢIE s. 1. v. îmbinare. 2. (CHIM.) compus, corp compus. (Clorura este o ~) 3. v. amestec. 4. v. înţelegere.
(Dicţionar de sinonime)

COMBINÁŢIE s. v. calcul, gând, idee, inten-ţie, plan, proiect, socoteală.
(Dicţionar de sinonime)