critic dex - definiţie, sinonime, conjugare
CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediţia respectivă. Ediţie critică = ediţie a unui text sau a unei lucrări însoţită de un aparat critic. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în rău). Temperatură critică = temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critică = stare a unui fluid aflat la temperatura critică, în care lichidul şi vaporii acelui fluid au aceeaşi densitate, astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz. II. S.m. Specialist în problemele de artă, care analizează, interpretează şi apreciază operele artistice. III. S.f. Analiză, apreciere a unor opere artistice, literare, a activităţii unor persoane sau a unor colective. ♦ Critică literară (şi artistică) = ramură a ştiinţei literaturii care analizează, interpretează, apreciază şi orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepţii estetice. Critică de texte = comentarii şi discuţii asupra formei şi conţinutului unui text. ♢ Expr. (A fi) sub orice critică = (a fi) de o calitate extrem de scăzută. (A fi) mai presus de orice critică = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critică (III). – Din fr. critique, lat. criticus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvălui lipsurile, greşelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele şi indicând mijloacele de îndreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistică etc. a unei opere. ♦ A arăta cu răutate (sau cu exagerare) părţile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri şi greşeli; a bârfi. – Din fr. critiquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CRÍTI//C1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de critică; propriu criticii. 2) Care conţine critică. Articol ~. 3) Care este specific perioadelor de criză. Stare ~că. /<fr. critique, lat. criticus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CRÍTI//C2 ~ci m. Specialist care studiază, interpretează şi apreciază operele de artă (literare sau artistice). /<fr. critique, lat. criticus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CRITICÁ crític tranz. 1) (persoane, stări de lucru) A examina evidenţiind defectele şi cauzele apariţiei, indicând şi mijloacele de înlăturare. 2) (opere de artă) A aprecia critic, subliniind valorile etice şi artistice. 3) (persoane) A condamna cu răutate, inventând defecte şi greşeli. /<fr. critiquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CRÍTIC, -Ă adj. 1. De critică, privitor la critică. ♢ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare, făcute de un editor la editarea unui text; ediţie critică = ediţie a unui text literar însoţit de aparat critic. ♦ Bazat pe critică, care foloseşte critica. 2. Referitor la un moment de criză; care anunţă, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. ♢ (Fiz.) Stare critică (sau punct critic) = stare a unui fluid în care dispare diferenţa între starea lichidă şi cea gazoasă. // s.m. Specialist în probleme de artă, care analizează, interpretează şi apreciază opere de artă (pentru a le lămuri publicului şi pentru a da artei o anumită orientare). [< lat. criticus, gr. kritikos – în stare de a judeca, cf. fr. critique, it. critico].
(Dicţionar de neologisme)

CRITICÁ vb. I. tr. A da la iveală greşelile, lipsurile (unei persoane, ale unei opere etc.), arătând cauzele şi indicând mijloacele de remediere, de îndreptare. [P.i. crític. / < fr. critiquer, it. criticare].
(Dicţionar de neologisme)

CRÍTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la critică. o aparat ~ = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text; ediţie ~ă = ediţie a unui text (clasic, vechi) însoţit de aparat critic. ♢ bazat pe critică, care foloseşte critica. 2. referitor la un moment de criză; care anunţă, determină o criză, o schimbare; dificil, periculos. o (fiz.) stare ~ă = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferenţa dintre starea lichidă şi cea gazoasă. II. s.m. specialist în probleme de literatură şi artă, care analizează, interpretează şi apreciază operele create. III. s. f. 1. analiză, apreciere a valorii faptelor, acţiunilor şi creaţiilor oamenilor. o ~ă literară = studiu aplicat la opera literară, pe care o analizează, o comentează, valorificând-o în special sub unghi artistic; ~ă de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborării lui, formei originare etc. 2. apreciere (severă) a însuşirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
(Marele dicţionar de neologisme)

CRITICÁ vb. tr. 1. a dezvălui greşelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele şi indicând mijloacele de îndreptare. 2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greşelile cuiva. ♢ (peior.) a vorbi de rău, a bârfi. (< fr. critiquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

crític adj. m., pl. crítici; f. sg. crítică, pl. crítice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

crític (persoană) s. m., pl. crítici
(Dicţionar ortografic al limbii române)

criticá vb., ind. prez. 1 sg. crític, 3 sg. şi pl. crítică
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CRÍTIC adj. 1. agitat, frământat, greu, tulbure, zbuciumat. (Vremuri ~.) 2. grav, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 3. v. combativ.
(Dicţionar de sinonime)

CRITICÁ vb. (pop.) a cârti, (fam. fig.) a scutura. (L-a ~ zdravăn.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Critic ≠ apreciativ, necritic
(Dicţionar de antonime)

A (se) critica ≠ a (se) lăuda
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: cr cri crit criti

Cuvinte se termină cu literele: ic tic itic ritic