cuminţi

CUMÍNTE, cuminţi, adj. 1. Cu purtări bune; aşezat, liniştit. 2. Cu judecată; deştept, înţelept. ♢ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatră-n baltă şi zece cuminţi n-o pot scoate. ♦ Prevăzător, prudent. – Cu + minte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CUMINŢÍ, cuminţesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) linişti, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înţelept. – Din cuminte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CUMÍN//TE ~ţi adj. şi substantival 1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ♢ Fii ~, stai ~! şezi binişor! astâmpără-te. 2) Care are judecată sănătoasă; care este echilibrat. /cu + minte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CUMINŢ//Í ~ésc tranz. A face să se cuminţească. /Din cuminte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CUMINŢ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios şi (mai) cumpătat. /Din cuminte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cumínte adj. m. şi f., pl. cumínţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cuminţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cuminţésc, imperf. 3 sg. cuminţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuminţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CUMÍNTE adj., adv. 1. adj. v. ascultător. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. v. echilibrat. 4. adj. v. chibzuit. 5. adj. chibzuit, deştept, inteligent, înţelept. (O faptă ~.) 6. adv. v. chibzuit.
(Dicţionar de sinonime)

CUMINŢÍ vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) potoli, (înv. şi reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înţelepţi. (Te rog să te ~!)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Cuminte ≠ obraznic, neastâmpărat, nebunatic, zălud, zburdalnic, zglobiu
(Dicţionar de antonime)