CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s.f. I. Adj. (Despre linii) În formă de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S.f. 1. Figură geometrică având o singură dimensiune; linie care nu este dreaptă. 2. Linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile, trecute una în abscise şi cealaltă în ordonate. 3. Porţiune din traseul unei căi de comunicaţie terestră cu axa curbă (I), care racordează două aliniamente continuative ale căii respective. ♢ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. Curbă de temperatură. 5. (În sintagmele) Curbă de nivel = linie de pe o hartă care uneşte punctele de egală altitudine, căpătând valoare în raport cu un anumit plan de referinţă (de obicei nivelul mării). Curbă batimetrică = linie de pe o hartă care uneşte punctele de egală adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mări, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curbă de sacrificiu = denumire dată în 1931 – 1933, în România, reducerii salariilor şi pensiilor muncitorilor şi funcţionarilor publici. – Din fr. courbe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CURB ~ă (~i,~e) (despre linii) Care are formă de arc; încovoiat. /<fr. courbe, lat. curbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CURB//Á ~éz tranz. A face să se curbeze; a arcui; a coroia; a încovoia; a cambra. /<fr. courber
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CURB//Á mă ~éz intranz. A căpăta formă de curbă; a se arcui; a se cambra; a se coroia; a se încovoia. /<fr. courber
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÚRB//Ă ~e f. 1) Linie în formă de arc; linie arcuită. 2) Linie care reprezintă grafic fazele succesive, variabile, caracteristice unui fenomen. 3) Cotitură în formă de arc (a unui râu, a unui drum). ♢ A lua ~a a face un viraj. ~ de nivel curbă care uneşte pe o hartă punctele aflate la aceeaşi altitudine. /<fr. courbe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
curb (cúrbă), adj. – Îndoit, încovoiat, arcuit. Fr. courbe. – Der. (din fr.) curbă, s.f.; curba, vb.; curbură, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
CURB, -Ă adj. (Despre linii) Arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit (concav sau convex). [< fr. courbe, cf. lat. curvus].
(Dicţionar de neologisme)
CURBÁ vb. I. tr., refl. A (se) face curb; a (se) arcui, a (se) îndoi. [< fr. courber].
(Dicţionar de neologisme)
CÚRBĂ s.f. 1. Linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile. ♦ Cotitură în formă de arc. ♢ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. 3. Curbă de nivel = linie care uneşte punctele de egală altitudine ale pământului. [< fr. courbe].
(Dicţionar de neologisme)
CURB, -Ă I. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile. ♢ cotitură în formă de arc. o (despre vehicule) a lua ă = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneşte punctele cu aceeaşi altitudine ale unei suprafeţe de teren; izohipsă. (< fr. courbe, lat. curvus)
(Marele dicţionar de neologisme)
CURBÁ vb. tr. a (se) face curb; a (se) îndoi. (< fr. courber)
(Marele dicţionar de neologisme)
curb adj. m., pl. curbi; f. sg. cúrbă, pl. cúrbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
curbá vb., ind. prez. 1 sg. curbéz, 3 sg. şi pl. curbeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CURB adj. v. încovoiat.
(Dicţionar de sinonime)
CURBÁ vb. 1. v. încovoia. 2. v. apleca. 3. v. îndoi. 4. a (se) frânge, a (se) îndoi. (S-a ~ de mijloc.)
(Dicţionar de sinonime)
CÚRBĂ s. 1. v. cotitură. 2. cotitură, viraj. (La ~ lasă vehiculul în viteză redusă.) 3. (GEOGR.) curbă batimetrică = izobată; curbă de nivel = izohipsă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A CURB//Á ~éz tranz. A face să se curbeze; a arcui; a coroia; a încovoia; a cambra. /<fr. courber
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CURB//Á mă ~éz intranz. A căpăta formă de curbă; a se arcui; a se cambra; a se coroia; a se încovoia. /<fr. courber
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CÚRB//Ă ~e f. 1) Linie în formă de arc; linie arcuită. 2) Linie care reprezintă grafic fazele succesive, variabile, caracteristice unui fenomen. 3) Cotitură în formă de arc (a unui râu, a unui drum). ♢ A lua ~a a face un viraj. ~ de nivel curbă care uneşte pe o hartă punctele aflate la aceeaşi altitudine. /<fr. courbe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
curb (cúrbă), adj. – Îndoit, încovoiat, arcuit. Fr. courbe. – Der. (din fr.) curbă, s.f.; curba, vb.; curbură, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)
CURB, -Ă adj. (Despre linii) Arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit (concav sau convex). [< fr. courbe, cf. lat. curvus].
(Dicţionar de neologisme)
CURBÁ vb. I. tr., refl. A (se) face curb; a (se) arcui, a (se) îndoi. [< fr. courber].
(Dicţionar de neologisme)
CÚRBĂ s.f. 1. Linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile. ♦ Cotitură în formă de arc. ♢ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. 3. Curbă de nivel = linie care uneşte punctele de egală altitudine ale pământului. [< fr. courbe].
(Dicţionar de neologisme)
CURB, -Ă I. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile. ♢ cotitură în formă de arc. o (despre vehicule) a lua ă = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneşte punctele cu aceeaşi altitudine ale unei suprafeţe de teren; izohipsă. (< fr. courbe, lat. curvus)
(Marele dicţionar de neologisme)
CURBÁ vb. tr. a (se) face curb; a (se) îndoi. (< fr. courber)
(Marele dicţionar de neologisme)
curb adj. m., pl. curbi; f. sg. cúrbă, pl. cúrbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
curbá vb., ind. prez. 1 sg. curbéz, 3 sg. şi pl. curbeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CURB adj. v. încovoiat.
(Dicţionar de sinonime)
CURBÁ vb. 1. v. încovoia. 2. v. apleca. 3. v. îndoi. 4. a (se) frânge, a (se) îndoi. (S-a ~ de mijloc.)
(Dicţionar de sinonime)
CÚRBĂ s. 1. v. cotitură. 2. cotitură, viraj. (La ~ lasă vehiculul în viteză redusă.) 3. (GEOGR.) curbă batimetrică = izobată; curbă de nivel = izohipsă.
(Dicţionar de sinonime)