HÂRŢĂ s.f. V. harţi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÁRŢĂ s.f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harţ s.n.] – Din magh. harc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÁRTĂ, hărţi, s.f. Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei pământului (totală sau parţială), generalizată şi micşorată conform unei anumite scări de proporţie şi întocmită pe baza unei proiecţii cartografice. ♢ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. Hartă geologică = hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formaţii geologice. Hartă hidrologică = hartă pe care sunt reprezentate repartiţia proprietăţilor fizice şi chimice şi condiţiile de zăcământ ale apelor subterane. Hartă lingvistică = hartă rezultată din cartografierea faptelor de limbă. Hartă sinoptică = hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Hartă de anomalii = hartă care indică abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, faţă de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÁRŢ//Ă ~e f. 1) Ceartă însoţită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată uşoară între două detaşamente duşmane. [G.-D. harţei] /<ung. harc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
HÁRTĂ hărţi f. Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeţei globului pământesc (totală sau parţială), generalizată şi micşorată la o anumită scară. ♢ ~ geologică hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formaţii geologice. [G.-D. hărţii] /<ngr. hártis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
hárţă s.f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harţ. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arţag. – Der. hărtaş, s.m. (luptător, combatant); hărţui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărţeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărţuială, s.f. (faptul de a hărţui); hărţuitor, adj. (care hărţuieşte); hărăţi, vb. (a hărţui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 şi DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a aţîţa”, ipoteză ce pare inutilă; hărăţie, s.f. (înv., combativitate; vitejie); hărăţag, s.n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucişare cu arţag; hărăţ, s.m. (persoană care hărţuieşte; viteaz), sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
hártă (hắrţi), s.f. – 1. Reprezentare grafică a suprafeţei pămîntului. – 2. (Înv.) Document. – Mr. hartă. Ngr. χάρτις (DAR). Sec. XVII. – Der. hărţulie (var. înv. hărtulie), s.f. (hîrtie, maculatură). Cf. hîrtie.
(Dicţionarul etimologic român)
hartă, hărţi s.f. (pop.) spermă scursă şi uscată pe cearşaf în urma poluţiei nocturne a unui bărbat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
hárţă s. f., g.-d. art. hárţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
hártă s. f., g.-d. art. hărţii; pl. hărţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HÁRŢĂ s. v. încăierare.
(Dicţionar de sinonime)
HÁRŢĂ s. v. animozitate, arţag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînţelegere, război, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)
HÁRTĂ s. (GEOGR.) (înv.) mapă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÁRŢĂ s.f. Încăierare; ceartă. ♦ (Înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [Var.: harţ s.n.] – Din magh. harc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
HÁRŢ//Ă ~e f. 1) Ceartă însoţită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată uşoară între două detaşamente duşmane. [G.-D. harţei] /<ung. harc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
HÁRTĂ hărţi f. Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeţei globului pământesc (totală sau parţială), generalizată şi micşorată la o anumită scară. ♢ ~ geologică hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formaţii geologice. [G.-D. hărţii] /<ngr. hártis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
hárţă s.f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harţ. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arţag. – Der. hărtaş, s.m. (luptător, combatant); hărţui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărţeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărţuială, s.f. (faptul de a hărţui); hărţuitor, adj. (care hărţuieşte); hărăţi, vb. (a hărţui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 şi DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a aţîţa”, ipoteză ce pare inutilă; hărăţie, s.f. (înv., combativitate; vitejie); hărăţag, s.n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucişare cu arţag; hărăţ, s.m. (persoană care hărţuieşte; viteaz), sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
hártă (hắrţi), s.f. – 1. Reprezentare grafică a suprafeţei pămîntului. – 2. (Înv.) Document. – Mr. hartă. Ngr. χάρτις (DAR). Sec. XVII. – Der. hărţulie (var. înv. hărtulie), s.f. (hîrtie, maculatură). Cf. hîrtie.
(Dicţionarul etimologic român)
hartă, hărţi s.f. (pop.) spermă scursă şi uscată pe cearşaf în urma poluţiei nocturne a unui bărbat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
hárţă s. f., g.-d. art. hárţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
hártă s. f., g.-d. art. hărţii; pl. hărţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
HÁRŢĂ s. v. încăierare.
(Dicţionar de sinonime)
HÁRŢĂ s. v. animozitate, arţag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînţelegere, război, vrajbă, zâzanie.
(Dicţionar de sinonime)
HÁRTĂ s. (GEOGR.) (înv.) mapă.
(Dicţionar de sinonime)