decompensare

DECOMPENSÁ, decompensez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să-şi modifice sau a-şi modifica starea de echilibru funcţional. – Din fr. décompenser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DECOMPENSÁRE, decompensări, s.f. Stare de epuizare sau de depăşire a resurselor funcţionale ale unui organ bolnav; decompensaţie. – V. decompensa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DECOMPENS//Á ~éz tranz. med. A face să se decompenseze. /<fr. décompenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE DECOMPENS//Á mă ~éz intranz. med. A pierde echilibrul funcţional (din cauza îmbolnăvirii unui organ); a-şi reduce resursele funcţionale. /<fr. décompenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DECOMPENSÁ vb. I. tr., refl. (Med.) A(-şi) strica starea de echilibru funcţional. [Cf. fr. décompenser].
(Dicţionar de neologisme)

DECOMPENSÁRE s.f. Acţiunea de a (se) decompensa şi rezultatul ei; decompensaţie. ♦ Stare patologică în care tulburările datorate unui organ bolnav nu pot fi compensate prin activitatea suplimentară a părţilor neafectate sau a unui organ cu funcţiune analogă. [< decompensa].
(Dicţionar de neologisme)

DECOMPENSÁ vb. tr., refl. (med.) a(-şi) strica starea de echilibru funcţional. (< fr. décompenser)
(Marele dicţionar de neologisme)

DECOMPENSÁRE s. f. acţiunea de a (se) decompensa; decompensaţie. ♢ stare patologică în care tulburările datorate unui organ bolnav nu pot fi compensate prin activitatea suplimentară a părţilor neafectate sau a unui organ cu funcţie analoagă. (< decompensa)
(Marele dicţionar de neologisme)

decompensá vb., ind. prez. 1 sg. decompenséz, 3 sg. şi pl. decompenseáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

decompensáre s. f. → compensare
(Dicţionar ortografic al limbii române)