deficienţă

DEFICIÉNT, -Ă, deficienţi, -te, adj. Care are o insuficienţă organică sau mintală. ♦ Care produce mai puţin decât trebuie, decât e planificat. ♦ (Substantivat) Persoană lipsită de anumite facultăţi fizice sau psihice. Un deficient mintal. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. déficient.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFICIÉNŢĂ, deficienţe, s.f. Scădere, lipsă, greşeală; rămânere în urmă. ♦ Lipsă în integritatea anatomică şi funcţională a unui organ; absenţă a anumitor facultăţi fizice sau psihice. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. déficience, lat. deficientia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DEFICIÉN//T¹ ~tă (~ţi, ~te) 1) Care vădeşte deficienţe (organice sau mintale); cu deficienţe. Organism ~. Inteligenţă ~tă. 2) Care se caracterizează prin deficit; cu deficit. Recoltă ~tă. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFICIÉN//T² ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană care are deficienţe. [Sil. -ci-ent] /<fr. déficient
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFICIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei însuşiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrităţii anatomice sau funcţionale a unui organ; defect. [G.-D. deficienţei; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

DEFICIÉNT, -Ă adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puţin decât trebuie. // s.m. şi f. Persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente].
(Dicţionar de neologisme)

DEFICIÉNŢĂ s.f. Lipsă; scădere. ♦ Defect psihic sau (mai rar) fizic. [Cf. fr. déficience, it. deficienza, lat. deficientia].
(Dicţionar de neologisme)

DEFICIÉNT, -Ă I. adj. în deficit; care produce mai puţin decât trebuie. II. s. m. f. cel care prezintă o insuficienţă mintală, motrice sau senzorială. (< fr. déficient, lat. deficiens)
(Marele dicţionar de neologisme)

DEFICIÉNŢĂ s. f. lipsă, greşeală, scădere. ♢ defect psihic sau fizic. (< fr. déficience, lat. deficientia)
(Marele dicţionar de neologisme)

deficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. deficiénţi; f. sg. deficiéntă, pl. deficiénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deficiént s.m., pl. deficiénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

deficiénţă s. f. (sil. -ci-en-), g.-d. art. deficiénţei; pl. deficiénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DEFICIÉNT adj. v. defectuos.
(Dicţionar de sinonime)

DEFICIÉNŢĂ s. v. defect.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Deficienţă ≠ merit
(Dicţionar de antonime)