DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenţia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei fiinţe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alţii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalţi); a se distinge, a se remarca, a se evidenţia. 3. Tranz. A recunoaşte un lucru sau o fiinţă dintre altele asemenea; a desluşi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEOSEB//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a discerne; a desluşi; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE DEOSEB//Í mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenţia; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
(Dicţionarul limbii române moderne)
deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. deosebeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
(Dicţionar de sinonime)
DEOSEBÍ vb. 1. a desluşi, a diferenţia, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. şi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. şi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu uşurinţă binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
(Dicţionar de sinonime)
DEOSEBÍ vb. v. despărţi, izola, separa.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) deosebi ≠ a semăna
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEOSEB//Í ~ésc tranz. 1) (fiinţe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de acelaşi fel); a distinge; a discerne; a desluşi; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
(Dicţionarul limbii române moderne)
deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. deosebeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
(Dicţionar de sinonime)
DEOSEBÍ vb. 1. a desluşi, a diferenţia, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. şi pop.) a osebi, (Ban., Transilv. şi Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu uşurinţă binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
(Dicţionar de sinonime)
DEOSEBÍ vb. v. despărţi, izola, separa.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) deosebi ≠ a semăna
(Dicţionar de antonime)