frige dex - definiţie, sinonime, conjugare
FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau peşte) prin expunere directă la acţiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ♢ Compus: (fam.) frige-linte s.m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. şi refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ♢ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferinţă morală. ♦ (Despre alţi agenţi decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzaţie usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinţi) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înşela, a rămâne păgubaş. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A FRÍGE frig 1. tranz. 1) (alimente, în special carne sau peşte) A prepara prin supunere la acţiunea focului (în tigaie, în ceaun, la grătar, în frigare). 2) (fiinţe sau părţi ale corpului) A face să suporte o durere fizică (prin ceva fierbinte). 3) A face să se frigă. 2. intranz. (surse de căldură) A emana radiaţii fierbinţi; a răspândi căldură foarte mare; a arde; a dogori; a parjoli; a pârli; a păli. Soarele frige. /<lat. frigere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE FRÍGE mă frig intranz. 1) (despre fiinţe) A-şi cauza o durere acută (cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte). 2) fig. A suferi un eşec; a rămâne păgubaş; a se arde; a se pârli. /<lat. frigere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

fríge (fríg, frípt), vb. – 1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaş. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripşu, friptă; megl. frig, friş, fris. Lat. frῑgĕre (Puşcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s.f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicaţie suficientă; după Puşcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s.f. (carne tăiată în bucăţi mici şi friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorinţă); frigătoare, s.f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s.f. (Trans., Banat, arşiţă, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s.f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Puşcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 şi DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură şi frῑxūra › fr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s.m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s.n. (politică a propriului interes).
(Dicţionarul etimologic român)

frige, frig I v.t. 1. a păcăli. 2. (obs. – d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. II v.r. 1. a fi păţit, a se păcăli. 2. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

fríge-línte s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fríge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigând; part. fript
(Dicţionar ortografic al limbii române)

FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar şi alte alimente, prin expunere directă la radiaţii calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăţi de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proţap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinşi, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.
(Dicţionar gastronomic explicativ)



Sinonime:
FRIGE-LÍNTE s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
(Dicţionar de sinonime)

FRÍGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.
(Dicţionar de sinonime)

FRÍGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înşela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: fr fri frig

Cuvinte se termină cu literele: ge ige rige