EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ţine locul numelui persoanei care vorbeşte, cu funcţiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveştile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătuşii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S.n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existenţe de către conştiinţa individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta şi le asociază în vorbire) S-a înserat şi noi tot pe loc stăm. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în ţară, în regiunea etc. de baştină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne eşti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul şcolii, am hotărât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulţumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÍNĂ1, mine, s.f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanţe minerale utile; complex de lucrări, de instalaţii în subteran şi la suprafaţă, destinate exploatării, cu ajutorul puţurilor şi galeriilor, a unui zăcământ de substanţe minerale utile; subteran, baie2. ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogăţie). 2. Armă explozivă care se aşază pe pământ sau în pământ, în apă etc. şi care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subţire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecţionarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÍNĂ2, mine, s.f. Expresie a feţei; fizionomie, chip, înfăţişare. ♢ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÍNĂ3, mine, s.f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu ~. ~ unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include şi vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ♢ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noştri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Oraşul ne e frumos. 3) (se foloseşte ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se foloseşte ca plural al autorităţii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări şi de instalaţii ce ţin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăţie). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă2 ~e f. Expresie specifică a feţei, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă3 ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.
(Dicţionarul etimologic român)
mínă (míne), s.f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s.f. (aparenţă, aspect, prezenţă, faţă), din fr. mine. – Der. miner, s.m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.
(Dicţionarul etimologic român)
míne pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziţionale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puţin clară (după Philippide, Principii, 78 şi Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeaşi formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziţie: cine uraşte mine (Coresi). Cf. sine.
(Dicţionarul etimologic român)
EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ1 s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăţie (ascunsă). 2. Cilindru subţire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv şi un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ2 s.f. Înfăţişare; expresie a feţei; fizionomie. [< fr. mine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ3 s.f. (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
(Dicţionar de neologisme)
EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarţa unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăţie (ascunsă). 4. cilindru subţire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv şi un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ2 s. f. expresie a feţei; fizionomie. (< fr. mine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ3 s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)
(Marele dicţionar de neologisme)
eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzând-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
lă-mă-mámă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pelín mie s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
MÍNĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. şi reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. şi reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)
(Dicţionar de sinonime)
MÍNĂ s. v. fizionomie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbeşte şi persoana sau persoanele pe care acesta şi le asociază în vorbire) S-a înserat şi noi tot pe loc stăm. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în ţară, în regiunea etc. de baştină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne eşti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul şcolii, am hotărât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulţumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÍNĂ2, mine, s.f. Expresie a feţei; fizionomie, chip, înfăţişare. ♢ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÍNĂ3, mine, s.f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. – Din fr. mine, lat. mina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbeşte) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplineşte lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai ştiu ~. ~ unul nu ştiu. 3) (se foloseşte în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăţ lecţiile. Mi-a dat cartea. 5) (serveşte la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include şi vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ♢ ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noştri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Oraşul ne e frumos. 3) (se foloseşte ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se foloseşte ca plural al autorităţii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări şi de instalaţii ce ţin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăţie). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă2 ~e f. Expresie specifică a feţei, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÍN//Ă3 ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing. – Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Puşcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie ‹ mĭhĭ, dat. (î)mi ‹ mĭ, acuz. mă ‹ mē sau mine ‹ mēne. Se foloseşte acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular şi vulgar, se pronunţă io.
(Dicţionarul etimologic român)
mínă (míne), s.f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s.f. (aparenţă, aspect, prezenţă, faţă), din fr. mine. – Der. miner, s.m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.
(Dicţionarul etimologic român)
míne pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziţionale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puţin clară (după Philippide, Principii, 78 şi Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeaşi formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziţie: cine uraşte mine (Coresi). Cf. sine.
(Dicţionarul etimologic român)
EU- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ1 s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăţie (ascunsă). 2. Cilindru subţire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv şi un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ2 s.f. Înfăţişare; expresie a feţei; fizionomie. [< fr. mine].
(Dicţionar de neologisme)
MÍNĂ3 s.f. (La vechii greci) Monedă valorând o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
(Dicţionar de neologisme)
EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarţa unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăţie (ascunsă). 4. cilindru subţire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv şi un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ2 s. f. expresie a feţei; fizionomie. (< fr. mine)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÍNĂ3 s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)
(Marele dicţionar de neologisme)
eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzând-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
lă-mă-mámă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pelín mie s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mínă (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. mínei; pl. míne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
MÍNĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. şi reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. şi reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)
(Dicţionar de sinonime)
MÍNĂ s. v. fizionomie.
(Dicţionar de sinonime)