MÚNCĂ, munci, s.f. 1. Activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câştig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupaţie, îndeletnicire. 4. (Înv. şi pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferinţă (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile naşterii. – Din sl. monka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfăşura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupaţie; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-şi da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. şi pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. şi intranz. (Înv. şi pop.) A suporta suferinţe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferinţe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ♢ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚN//CĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale şi spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferinţă fizică sau/şi morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate şi pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MUNC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obţine un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (fiinţe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferinţe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MUNC//Í mă ~ésc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múncă (múnci), s.f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s.m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniţă, s.f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s.f. (adunare de muncitori).
(Dicţionarul etimologic român)
Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
múncă s. f., g.-d. art. múncii; pl. munci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărţii de múncă; pl. cărţi de múncă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. munceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÚNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.
(Dicţionar de sinonime)
MÚNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferinţă, supliciu, tortură.
(Dicţionar de sinonime)
MUNCÍ vb. 1. a lucra, (pop. şi fam.) a meşteri. (A ~ la o instalaţie,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. şi pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru ...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.
(Dicţionar de sinonime)
MUNCÍ vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Muncă ≠ odihnă
(Dicţionar de antonime)
A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfăşura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupaţie; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-şi da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. şi pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. şi intranz. (Înv. şi pop.) A suporta suferinţe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferinţe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ♢ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MUNC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obţine un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (fiinţe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferinţe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MUNC//Í mă ~ésc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monţiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
múncă (múnci), s.f. – 1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s.m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniţă, s.f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s.f. (adunare de muncitori).
(Dicţionarul etimologic român)
Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
múncă s. f., g.-d. art. múncii; pl. munci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărţii de múncă; pl. cărţi de múncă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
muncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. munceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÚNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.
(Dicţionar de sinonime)
MÚNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferinţă, supliciu, tortură.
(Dicţionar de sinonime)
MUNCÍ vb. 1. a lucra, (pop. şi fam.) a meşteri. (A ~ la o instalaţie,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. şi pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru ...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.
(Dicţionar de sinonime)
MUNCÍ vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Muncă ≠ odihnă
(Dicţionar de antonime)
A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori
(Dicţionar de antonime)