PURICÁ, púric, vb. I. 1. Tranz. şi refl. (Pop. şi fam.) A (se) curăţa de purici. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A examina ceva cu atenţie, cu de-amănuntul. [Var.: purecá vb. I] – Probabil lat. *pulicare (< pulicem).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÚRICE, purici, s.m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ♢ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulţi) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic şi cu antene subţiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care ataca inul, trifoiul şi varza (Haltica nemorum). ♢ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapiţerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurităţi (de forma unor punctişoare) care apar pe ţesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăţi mici de piatră, de beton sau de oţel care se aşază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s.m.] – Lat. pulex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PURICÁ púric tranz. 1) A curăţa de purici. 2) fig. A examina exagerat de migălos. /<lat. pulicare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PÚRIC//E ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ♢ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulţi) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ♢ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Fiinţă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ţinte mici cu floarea mare (folosite de tapiţeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctişoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púrice (púrici), s.m. – 1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărţile de joc, reprezentată la scară redusă la colţul cărţilor. – 4. Cuişor, ţintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, puriţe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Puşcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăţa de purici; a examina, a recunoaşte), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Puşcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, şi probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s.f. (mulţime de purici); puricariţă (var. puricică, puricioasă), s.f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaş, s.m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s.f. (bătaie); puricel, s.m. (cuişor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ţinte; Mold., a aşeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei ţărăneşti); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479).
(Dicţionarul etimologic român)
puricá vb., ind. prez. 1 sg. púric, 3 sg. şi pl. púrică
(Dicţionar ortografic al limbii române)
moártea-púricelui (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púrice s. m., pl. púrici
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púrice-de-ápă s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PURICÁ vb. v. despăduchea, păduchea.
(Dicţionar de sinonime)
IARBA-PÚRICELUI s. v. iarbă-roşie, puricariţă.
(Dicţionar de sinonime)
PURICE-DE-ÁPĂ s. v. dafnie.
(Dicţionar de sinonime)
PURICE-DE-OMĂT s. (ENTOM.; Podura nivalis) (rar) puricaş.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÚRICE, purici, s.m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ♢ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulţi) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic şi cu antene subţiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care ataca inul, trifoiul şi varza (Haltica nemorum). ♢ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapiţerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurităţi (de forma unor punctişoare) care apar pe ţesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăţi mici de piatră, de beton sau de oţel care se aşază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s.m.] – Lat. pulex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PÚRIC//E ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ♢ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulţi) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ♢ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Fiinţă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ţinte mici cu floarea mare (folosite de tapiţeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctişoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
púrice (púrici), s.m. – 1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărţile de joc, reprezentată la scară redusă la colţul cărţilor. – 4. Cuişor, ţintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, puriţe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Puşcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăţa de purici; a examina, a recunoaşte), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Puşcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, şi probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s.f. (mulţime de purici); puricariţă (var. puricică, puricioasă), s.f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaş, s.m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s.f. (bătaie); puricel, s.m. (cuişor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ţinte; Mold., a aşeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei ţărăneşti); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479).
(Dicţionarul etimologic român)
puricá vb., ind. prez. 1 sg. púric, 3 sg. şi pl. púrică
(Dicţionar ortografic al limbii române)
moártea-púricelui (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púrice s. m., pl. púrici
(Dicţionar ortografic al limbii române)
púrice-de-ápă s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PURICÁ vb. v. despăduchea, păduchea.
(Dicţionar de sinonime)
IARBA-PÚRICELUI s. v. iarbă-roşie, puricariţă.
(Dicţionar de sinonime)
PURICE-DE-ÁPĂ s. v. dafnie.
(Dicţionar de sinonime)
PURICE-DE-OMĂT s. (ENTOM.; Podura nivalis) (rar) puricaş.
(Dicţionar de sinonime)