FUND, funduri, s.n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. cârpător. 2. (Fam.) Şezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavităţi naturale; limita de jos. ♢ Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viaţa publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ♢ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecţionate care se opune deschizăturii. ♢ Sac fără fund = a) om lacom, nesăţios; b) loc unde se găseşte întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găseşte acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din lat. fundus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul căldării. 2) Fiecare din cele două părţi laterale ale unui butoi. 3) Scândură mică de diferite forme, întrebuinţată la bucătărie (pentru a tăia ceva, a răsturna mămăliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsală a corpului, pe care se şade; dos; şezut. 5) Partea de jos a unei cavităţi naturale. ~ul mării. 6) Partea din spate a unui spaţiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusă deschizăturii. ~ul sacului. /<lat. fundus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
fund (-duri), s.n. – 1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos şi interior al unei concavităţi, adîncime. – 3. Depărtare, parte mai îndepărtată a unei perspective. 4. Taler de lemn, cîrpător. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fŭndus (Puşcariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s.n. (fund, mai ales în accepţiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Şincai, sec. XVIII), l-au folosit şi cu forma fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect; adj., profund, adînc), mr. afundu, cu a- caracteristic formaţiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s.n. (adîncime, profunzime); afunda, vb. (a adînci), format pe baza adv. (după Puşcariu 36 şi Candrea-Dens., 681, de la un lat. *affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd consideră cuvîntul drept der. intern, dar se îndoieşte nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalţi termeni rom.); înfunda, vb. (a pune fund la o putină; a închide, a astupa; a înţesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situaţie grea, a încolţi; a zăpăci, a năuci; refl. şi cu pron. dativ, a se da învins, a se lăsa păgubaş), cu pref. -în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, înţesat; grăsuţ, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit); înfundător, adj. (atacator); (în)fundătoare, s.f. (parte din spate a carului); (în)fundătură, s.f. (stradă, uliţă care se înfundă; colţ, ungher; ascunzătoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putină; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grăsuţ, dolofan; s.n., nume dat mai multor păsări migratoare care se cufundă în apă: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s.n. (Trans., aşternut de paie pus la baza unei căpiţe sau a unui stog; vestă de piele; (în)fundătură); fundar, s.m. (pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s.n. (pînză de sac); fundei, s.n. (fundac, aşternut de paie; parte care rămîne dintr-un material; parte iniţială a intestinului gros); fundoaie, s.f. (temelia casei; temelia pietrei de moară; cotitură, meandră); fundoare, s.f. (Trans., firidă, ocniţă); fundurei, s.n. (brînză făcută din ce rămîne de la zerul laptelui), numit astfel datorită acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s.f. (culcuş, pat; bază de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influenţa lui fund; nefundat, adj. (neîntemeiat); fundaţi(un)e, s.f. (fundament, bază, temelie); fundător, s.m. (fondator); fundal (var. fondal), s.n. (decor care acoperă fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva); fundament, s.n. (bază, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esenţial).
(Dicţionarul etimologic român)
FUND s.m. v. funt.
(Dicţionar de neologisme)
fund, funduri s.n. 1. fese. 2. (cart.) cartea sau cărţile de dedesubt dintr-un pachet de cărţi care au fost amestecate. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
butoi fără fund expr. beţivan, alcoolic. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
căzut în cur / în fund după (cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracţie puternică (faţă de cineva / ceva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fund (partea de jos sau dinapoi, îndepărtată a unui obiect, obiect de bucătărie) s. n., pl. fúnduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fund, fúnduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. 2. (înv.) teren, pământ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FUND s. 1. dos. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 2. v. tocător. 3. (pop.) cârpător, (reg.) masă, (Transilv. şi Maram.) tablă. (~ de mămăligă.) 4. v. codârlă. 5. dos, spate. (În ~ul curţii.) 6. v. adânc. 7. adânc, adâncime, afund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 8. v. şezut.
(Dicţionar de sinonime)
FUND s. v. tur.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Fund ≠ gură
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul căldării. 2) Fiecare din cele două părţi laterale ale unui butoi. 3) Scândură mică de diferite forme, întrebuinţată la bucătărie (pentru a tăia ceva, a răsturna mămăliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsală a corpului, pe care se şade; dos; şezut. 5) Partea de jos a unei cavităţi naturale. ~ul mării. 6) Partea din spate a unui spaţiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusă deschizăturii. ~ul sacului. /<lat. fundus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
FUND s.m. v. funt.
(Dicţionar de neologisme)
fund, funduri s.n. 1. fese. 2. (cart.) cartea sau cărţile de dedesubt dintr-un pachet de cărţi care au fost amestecate. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
butoi fără fund expr. beţivan, alcoolic. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
căzut în cur / în fund după (cineva / ceva) expr. (vulg.) care simte o atracţie puternică (faţă de cineva / ceva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
fund (partea de jos sau dinapoi, îndepărtată a unui obiect, obiect de bucătărie) s. n., pl. fúnduri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
fund, fúnduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. 2. (înv.) teren, pământ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
FUND s. 1. dos. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 2. v. tocător. 3. (pop.) cârpător, (reg.) masă, (Transilv. şi Maram.) tablă. (~ de mămăligă.) 4. v. codârlă. 5. dos, spate. (În ~ul curţii.) 6. v. adânc. 7. adânc, adâncime, afund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 8. v. şezut.
(Dicţionar de sinonime)
FUND s. v. tur.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Fund ≠ gură
(Dicţionar de antonime)