ROMÁNŢĂ, romanţe, s.f. 1. Compoziţie muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conţinut liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice sentimentale, de obicei de inspiraţie erotică. – Din fr. romance, it. romanza, germ. Romanze.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROMANŢÁ, romanţéz, vb. I. Tranz. A prezenta viaţa unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROMÁNŢ//Ă ~e f. 1) Cântec liric sentimental cu nuanţă elegiacă, executat cu acompaniament instrumental. 2) Piesă instrumentală care reproduce caracterul acestui cântec. 3) Poezie lirică destinată pentru a fi transpusă pe melodie. /<fr. romance, germ. Romanze
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ROMANŢ//Á ~éz tranz. (vieţile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ROMÁNŢĂ s.f. 1. (În evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astăzi) Poezie lirică, duioasă şi sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de uşoară melancolie; cântec duios şi trist. 2. Lucrare vocală cu conţinut liric sau liric-dramatic; piesă instrumentală cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].
(Dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. I. tr. A prezenta, a descrie viaţa cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].
(Dicţionar de neologisme)
ROMÁNŢĂ s. f. 1. poezie lirică, duioasă şi sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de uşoară melancolie. 2. compoziţie muzicală vocală de formă strofică, cu acompaniament instrumental şi un conţinut liric, sentimental; (p. ext.) piesă instrumentală cu caracter asemănător. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)
(Marele dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. tr. a descrie viaţa unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
románţă s. f., g.-d. art. románţei; pl. románţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
romanţá vb., ind. prez. 1 sg. romanţéz, 3 sg. şi pl. romanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ROMANŢÁ, romanţéz, vb. I. Tranz. A prezenta viaţa unui om celebru, a unui fapt istoric etc. cu detalii imaginate de autor. – Din it. romanzare, fr. romancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ROMANŢ//Á ~éz tranz. (vieţile unor persoane, fapte istorice etc.) A descrie în formă de roman. / < it. romanzare, fr. romancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ROMÁNŢĂ s.f. 1. (În evul mediu) Poem narativ care celebra un erou, un fapt istoric deosebit. ♦ (Astăzi) Poezie lirică, duioasă şi sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de uşoară melancolie; cântec duios şi trist. 2. Lucrare vocală cu conţinut liric sau liric-dramatic; piesă instrumentală cu caracter cantabil, melodic. [< it. romanza, cf. fr., sp. romance, germ. Romanze].
(Dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. I. tr. A prezenta, a descrie viaţa cuiva cu adaosuri imaginate de autor. [< it. romanzare, cf. fr. romancer].
(Dicţionar de neologisme)
ROMÁNŢĂ s. f. 1. poezie lirică, duioasă şi sentimentală, de obicei erotică, exprimând un sentiment de uşoară melancolie. 2. compoziţie muzicală vocală de formă strofică, cu acompaniament instrumental şi un conţinut liric, sentimental; (p. ext.) piesă instrumentală cu caracter asemănător. (< fr. romance, it. romanza, germ. Romanze)
(Marele dicţionar de neologisme)
ROMANŢÁ vb. tr. a descrie viaţa unui om celebru, cu adaosuri imaginate de autor. (< it. romanzare, fr. romancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
románţă s. f., g.-d. art. románţei; pl. románţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
romanţá vb., ind. prez. 1 sg. romanţéz, 3 sg. şi pl. romanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)