TOÁRCE, torc, vb. III. 1. Intranz. şi tranz. A trage fire dintr-un caier şi a le răsuci cu mâna şi cu ajutorul fusului, pentru a obţine fire care pot fi ţesute; a forma fibre textile cu ajutorul unor maşini speciale. 2. Intranz. (Despre pisici) A produce un sunet continuu, asemănător cu sfârâitul fusului (când cineva toarce 1). – Lat. torquere „a întoarce”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TOÁRCE torc 1. tranz. (fibre) A transforma în fire (cu ajutorul fusului). ♢ A-şi ~ pe limbă a se gândi bine înainte de a vorbi. 2. intranz. (despre pisici) A scoate un sforăit uşor şi prelung asemănător cu sfârâitul fusului. /<lat. torquere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
toárce (-orc, -órs), vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba direcţia. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torşu, toarsă, toarcere; megl. torcu, torş, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare *tǒrquĕre (Puşcariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcător, s.m. (filator); torcătoare, s.f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s.n. (acţiunea de a toarce; tort); tort, s.n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, torţel), s.m. (cătină, iniţă, Cuscuta); tortoţel (var. întorţel), s.m. (torţel); întoarce, vb. (a suci, a răsuci; a schimba direcţia; a face pe cineva să-şi schimbe părerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despăgubi; a converti; a castra, a jugăni; a da o altă faţă unei haine uzate; refl., a se îndrepta către, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Puşcariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcător, s.n. (tindeche la războiul ţărănesc); întorcătură, s.,f. (înv., răscoală, răzvrătire; Trans., prima vizită a tinerilor însurăţei la părinţii unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, răsucit; răsturnat; strîmb; castrat; înţărcat; se spune şi despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o călătorie şi care nu se mănîncă); întors, s.n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlătura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsătură, s.f. (cotitură; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsură, s.f. (schimb; plug); toartă, s.f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibră sau sfoară răsucită, cf. calabr. torta „legătură de fir între jug şi oiştea plugului”, sicil. tòrta „bătătură”; răstoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a răscumpăra).
(Dicţionarul etimologic român)
toárce vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. toárcă; part. tors
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TOÁRCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lâna.)
(Dicţionar de sinonime)
TOÁRCE vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TOÁRCE torc 1. tranz. (fibre) A transforma în fire (cu ajutorul fusului). ♢ A-şi ~ pe limbă a se gândi bine înainte de a vorbi. 2. intranz. (despre pisici) A scoate un sforăit uşor şi prelung asemănător cu sfârâitul fusului. /<lat. torquere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
toárce vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. torc, imperf. 3 sg. torceá, perf. s. 1 sg. torséi, 1 pl. toárserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. toárcă; part. tors
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
TOÁRCE vb. (TEXT.) a fila. (A ~ lâna.)
(Dicţionar de sinonime)
TOÁRCE vb. v. înapoia, întoarce, reveni, veni.
(Dicţionar de sinonime)