Îşi

SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile şi numerele; uneori întărit prin „însuşi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau înv. „pre”, având funcţie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziţii, are funcţie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanţial) Păstrează totul pentru sine însăşi. ♢ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenţia cuiva, prin propriile forţe; din proprie iniţiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conştiinţă, în gând. – Lat. se (după mine, tine).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

síne pron. – El însuşi. Lat. se, modelat ca mine, tine, pentru a evita prezenţa unui cuvînt monosilabic în poziţie tonică, cf. lat. sese, sp. consigo. Se foloseşte ca mine (pron. pers. de persoana a-III-a, la cazurile prepoziţionale; înv., acuzativ fără prep.); dar a ajuns să însemne „cuget lăuntric”, sens cu care se foloseşte ca s.: în sinea lui ‹ în sine „înlăuntrul său”, în sinea mea „pentru mine” etc.; şi, de asemeni, cu posesivul enclitic în sine-mi, în sine-ţi, în sineşi. În sec. XIX s-a folosit pentru a traduce pref. auto-; sineiubire (egoism); sinestătător (autonom) etc. Dintre aceste formaţii s-au păstrat în limbă numai sinucidere şi sinucigaş.
(Dicţionarul etimologic român)

ÎŞI pron. refl. (Formă neaccentuată de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui, ei.
(Alte dicţionare)

ca şi cum loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de síne stătătór loc. adj. m., pl. de síne stătătóri; f. sg. şi pl. de síne stătătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-dátului-şi-a-fáptului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

punct şi vírgulă s. n., art. púnctul şi vírgula (sil. punc-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únulea (precedat de al) num. m., f. a douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

douăzéci şi únu num. m., f. douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ca şi când loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)