șoarece

ŞOÁRECE, şoareci, s.m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenuşiu-închis, cu botul ascuţit şi cu coada lungă şi subţire (Mus musculus). ♢ Şoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care îşi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind şi studiind. Şoarece de birou = birocrat. ♢ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâţa (sau ca pisica) cu şoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas şoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâţa (sau ca pisica) cu şoarecele = a-şi bate joc de cineva, ţinându-l într-o situaţie incertă. În gaură (sau în bortă) de şoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de şarpe. ♢ Compus: Şoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); şoarece de pădure = animal rozător care trăieşte în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: şoárec s.m.] – Lat. sorex, -icis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

Şoárec//e ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenuşie, cu bot ascuţit şi cu coadă lungă, subţire. ♢ ~ de câmp specie de şoarece care trăieşte în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de şoarece care trăieşte în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâţa (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ţinându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită as-cunzătoare. [Sil. şoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

şoárice (-ci), s.m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. şoarece şi der. – Mr., megl. şoaric, istr. şoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Puşcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. şoricar, s.m. (specie de şoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; şoricărie (var. soric(ăr)ime, şoricărit), s.f. (mulţime de şoareci); şoricel, s.m. (şoarece mic; umflătură la cal sau la vite); şoricesc, adj. (privitor la şoareci); şoricioaică (var. şoricică, şoriceasă, şorecie), s.f. (arsenic; otravă de şoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; şoriciu, adj. (gri): sorocină, s.f. (Banat, coada-şoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *şorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).
(Dicţionarul etimologic român)

şoárece de bibliotécă s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-de-máre (peşte) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-de-ápă s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-alunár s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece s. m., pl. şoáreci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece de câmp s. m. + prep + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

şoárece-bălţát s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
URECHEA-ŞOÁRECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.
(Dicţionar de sinonime)

ŞOÁRECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruş, şoacăţ. 2. (ZOOL.) şoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeţ, popândoc, poponeţ; şoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, poponeţ. 3. (IHT.) şoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) peşte-jidovesc.
(Dicţionar de sinonime)

ŞOÁRECE s. v. chiţcan, liliac.
(Dicţionar de sinonime)

ŞOARECE-DE-MÁRE s. v. limbă-de-mare.
(Dicţionar de sinonime)