ARÁB, -Ă, arabi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a unor ţări din Orientul Apropiat şi din nordul Africii. 2. Adj. Care aparţine arabilor (1) sau ţărilor arabe, privitor la arabi sau la ţările arabe; arabic, arăbesc. ♢ Cifră arabă = fiecare dintre cifrele care aparţin celui mai răspândit dintre sistemele zecimale de numeraţie. Cal arab = cal de rasă pentru călărie şi tracţiune uşoară, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba arabă. – Din fr. arabe, lat. arabus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARÁB1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine ţărilor semitice din Orientul Apropiat şi din Africa de Nord sau populaţiei acestora. /<fr. arabe, lat. arabus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARÁB2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a unor ţări din Orientul Apropiat şi din Africa de Nord sau este originară din aceste ţări. /<fr. Arabe, lat. arabus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARÁBĂ f. mai ales art. Limba arabilor. /<fr. arabe, lat. arabus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARÁB, -Ă (‹ fr., lat.) s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în ţările din Orientul Apropiat şi în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniţi, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq şi Yemen, şiiţi) şi creştină (copţii din Egipt, maroniţii din Siria, Liban şi Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria şi cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ţii Pirinei pînă la hotarele Indiei, influenţînd modul de viaţă, cultura, arta, ştiinţa popoarelor supuse şi a celor învecinate. După primul şi mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparţinînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparţine arabilor sau ţărilor arabe, privitor la arabi sau la ţările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene şi iraniene la care s-au adăugat influenţele tradiţiei locale. Principale construcţii (moschei, palate, mausolee, fortăreţe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric şi floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura şi caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numeraţie cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia şi în unele ţări africane. ♦ (Despre cai) Care aparţine unei rase pentru călărie şi tracţiune uşoară, originară din Pen. Arabia. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii. II. adj. care aparţine arabilor; arabic (1). o arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal. ♢ (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia. ♢ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)
(Marele dicţionar de neologisme)
aráb s. m., adj. m., pl. arábi; f. sg. arábă, g.-d. art. arábei, pl. arábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arábă (limba) s. f., g.-d. art. arábei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARÁB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ii din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARÁB1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine ţărilor semitice din Orientul Apropiat şi din Africa de Nord sau populaţiei acestora. /<fr. arabe, lat. arabus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARÁBĂ f. mai ales art. Limba arabilor. /<fr. arabe, lat. arabus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARÁB, -Ă (‹ fr., lat.) s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în ţările din Orientul Apropiat şi în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniţi, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq şi Yemen, şiiţi) şi creştină (copţii din Egipt, maroniţii din Siria, Liban şi Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria şi cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ţii Pirinei pînă la hotarele Indiei, influenţînd modul de viaţă, cultura, arta, ştiinţa popoarelor supuse şi a celor învecinate. După primul şi mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparţinînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparţine arabilor sau ţărilor arabe, privitor la arabi sau la ţările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene şi iraniene la care s-au adăugat influenţele tradiţiei locale. Principale construcţii (moschei, palate, mausolee, fortăreţe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric şi floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura şi caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numeraţie cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia şi în unele ţări africane. ♦ (Despre cai) Care aparţine unei rase pentru călărie şi tracţiune uşoară, originară din Pen. Arabia. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)
ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii. II. adj. care aparţine arabilor; arabic (1). o arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal. ♢ (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia. ♢ (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)
(Marele dicţionar de neologisme)
aráb s. m., adj. m., pl. arábi; f. sg. arábă, g.-d. art. arábei, pl. arábe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arábă (limba) s. f., g.-d. art. arábei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARÁB adj., s. 1. adj. arabic, arăbesc, (pop.) arăpesc. (Popoarele ~.) 2. s. (pop.) arap. (~ii din Africa tropicală.) 3. adj., s. (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin.
(Dicţionar de sinonime)