ŢAR, ţari, s.m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. ţar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: ţârc interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂR2, ţâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuieşte primăvara şi se consumă mai ales sărată şi uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu ţara în bumbi? formulă prin care se atrage atenţia cuiva că greşeşte atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colţ de ţară = a valora foarte mult. A pune ţara la cale = a) a conduce, a administra o ţară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competenţa necesară; p. ext. a discuta multe şi de toate. (Pop.) A se duce la ţară (sau în ţări) = a se duce în lume. Ţara e largă = eşti liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colţ de ţară sau la mijloc de masă şi la colţ de ţară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu ţara = a nu avea bani. Ţara nimănui = a) (în basme) ţară fără stăpân; b) spaţiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ţinuturi) Ţara Românească, Ţările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică şi administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ţinut, teritoriu. ♦ Şes. 3. Locul în care s-a născut sau trăieşte cineva; patrie. 4. (În opoziţie cu oraş) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) ţară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei ţări (I 1); popor; naţiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul şi ţara = a afla toată lumea. A se pune cu ţara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populaţie de la sate; ţărănime. [Var.: (înv.) ţeáră s.f.] – Lat. terra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÁRE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistenţă solidă, care opune rezistenţă la apăsare şi nu poate fi uşor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obişnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără supleţe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ♢ Pânză tare = pânză (cu ţesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care are forţă sau rezistenţă fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care este în stare să reziste, să facă faţă încercărilor, cu voinţă fermă, energic, dârz, neclintit. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivităţi) Plin de forţă, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situaţie; atotputernic. ♦ Care posedă cunoştinţe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violenţă. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simţ; pătrunzător, intens, ascuţit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentraţie mare de alcool. ♦ (Despre unele substanţe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentraţie mare (şi produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îţi voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forţă, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢAR ~i m. ist. (în Rusia şi în alte state slave; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. ţar, sl. ţaru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂR1 interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂR2 ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁRE1 adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate. A striga ~. 3) Iute; repede. A alerga ~. /<lat. talis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁR//E2 ~i adj. 1) (în opoziţie cu moale sau cu slab) Care are o consistenţă solidă şi nu poate fi distrus la acţiunea forţelor din afară; dur. Lemn ~. 2) (în opoziţie cu mlădios) Care este lipsit de flexibilitate; ţeapăn; neflexibil; inflexibil. Bară ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuială ~. 4) pop. (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forţă fizică; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte caracter puternic; cu voinţă fermă. Poziţie ~. ♢ A fi ~ de fire (sau de inimă) a nu-şi pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ şi mare a fi cu mare influenţă; a fi puternic. A se face ~ şi mare a face pe grozavul; a se grozăvi. A fi ~ pe piaţă a fi stăpân pe situaţie. Sus şi ~ în gura mare; cu toată convingerea. 6) Care are însuşiri pozitive; înzestrat cu calităţile necesare. Elev ~. 7) (despre acţiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporită. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substanţe, băuturi etc.) Care are o concentraţie mai mare decât cea normală. Aromă ~. 9) (despre aer) Care este răcoros; rece. /<lat. talis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁRE1 adv. 1. Foarte, mult, extrem. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îţi voi rămânea tare recunoscător (ODOBESCU). 2. Cu forţă, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziţie cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziţie cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziţie cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg aşa mâna de tare... de ţi se părea că zboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.
(Dicţionarul limbii române moderne)
TÁRE2, tari, adj. 1. Care are o consistenţă solidă, care opune rezistenţă şi nu poate fi uşor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întărit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit. ♢ Pânză tare = pânză (cu ţesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Voinic, zdravăn, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Cu voinţă fermă, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivităţi) Plin de forţă, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. 5. Care dispune de putere, care constituie o forţă, care este stăpân pe o situaţie. ♦ Care posedă cunoştinţe temeinice, stăpâneşte bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfăşoară, se manifestă cu violenţă. ♢ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, ameţitor, ascuţit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentraţie mare de alcool. ♦ (Despre unele substanţe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentraţie mare (şi produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.
(Dicţionarul limbii române moderne)
ţar (-ri), s.m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. ţarevici, s.m. (fiu de ţar), din rus. carevič; ţarină, s.f. (nevastă de ţar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Ţarigrad, s.m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.
(Dicţionarul etimologic român)
ţîr interj. – Imită scîrţîitul, ţiuitul. – Var. ţîra (-ţîra), ţur. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. ţîr, s.n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. ţiu; ţîră (var. ţiră), s.f. (bucăţică, fărîmă, pic; Trans., fîşie, zdreanţă); ţîrfă, s.f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); ţîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); ţîrîi (var. ţurui, ciurui, ţîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greşit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); ţîrîit, s.m. (ţiuit; cu ţîrîita, picătură cu picătură); ţîrîitor, adj. (care ţiuie; s.m., obleţ, Alburnus lucidus); ţîrîitură, s.f. (ţîrîit); ţîrloi, s.m. (Trans., ciocîrlie; ţeavă, tub); ţîrc, interj. (imită ţîrîitul laptelui muls); ţîrcîi (var. ţîrcăi, Trans. ţîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu ţîrcîita, picătură cu picătură); ţîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puţină sau cu lînă scurtă); ţurloi (var. rară ţurlui), s.n. (ţeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. ţîrloi; ţurţur (var. ţu(r)ţur(e), ţuţuroi), s.m. (sloi mic şi subţire de gheaţă ascuţit la un capăt), formă reduplicată a interj. ţur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); ţurţura, vb. (a atîrna ca ţurţurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetaţie; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eşuat, frustat) pare a fi var. a lui ţîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greş). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. ţurcă.
(Dicţionarul etimologic român)
ţîr (-ri), s.m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. ţir. Ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.
(Dicţionarul etimologic român)
ţáră (ţắri), s.f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. ţeară. Mr. ţară „pămînt”, megl. ţară. Lat. tĕrra (Puşcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluţia semantică izolată din rom., cf. Şeineanu, Semasiol., 184 şi Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. ţăran, s.m. (sătean); ţărancă, s.f. (săteancă); ţărăncuţă, s.f. (ţărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; ţărănatic, adj. (înv., rustic); ţărănesc, adj. (de ţară, rustic); ţărăneşte, adv. (rustic); ţărăni, vb. refl. (a trăi ca la ţară); ţărănie, s.f. (stare de ţăran); ţărănoi, s.m. (ţărani, mulţime de ţărani); ţărănism s.n. (mişcare şi partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); ţărănist, adj. (membru al partidului ţărănesc român); ţărînă (var. ţăr(i)nă, ţerină), s.f. (pămînt, ogor, arătură), de la ţară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Puşcariu 1714; Iordan, Dift., 115 şi REW 8672, este mai puţin probabilă). – Din rom. provine rut. cara „mulţime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranin „cultivator” (Vasmer, III, 282).
(Dicţionarul etimologic român)
táre (-e), adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzaţie intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care ştie mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Puşcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluţia semantică este curioasă, şi a fost explicată prin echivalenţa, puţin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influenţa sl. jak „astfel” şi „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai aşa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s.f. (forţă, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forţe; rezistenţă; soliditate; înv., fortăreaţă, fortificaţie; severitate, rigoare, duritate; gust înţepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esenţă, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s.f. (fortificaţie); tărire, s.f. (înv., forţă); tărime, s.f. (soliditate, rezistenţă, forţă, putere).
(Dicţionarul etimologic român)
tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)
ŢAR s. m. titlu dat vechilor împăraţi ai Rusiei şi vechilor suverani ai sârbilor şi bulgarilor. (< rus. ţar)
(Marele dicţionar de neologisme)
a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cel mai tare din parcare expr. (iron.) formidabil, imbatabil. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea spate tare expr. a avea sprijin / protecţie din partea unor persoane importante (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ţar s. m., pl. ţari
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâr/ţâr-ţâr interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâr s. m., pl. ţâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vântură-ţáră s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţára de Foc s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţáră s. f., g.-d. art. ţării; pl. ţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţările de Jos s. pr. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ápă táre s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
táre adj. m., f. táre; pl. m. şi f. tari
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ~!, ~!)
(Dicţionar de sinonime)
VÂNTURĂ-ŢÁRĂ s. v. aventurier.
(Dicţionar de sinonime)
BURUIANĂ-DE-ŢÁRĂ s. v. năfurică.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgăraşului.) 5. v. popor.
(Dicţionar de sinonime)
APĂ TÁRE s. v. acid azotic, acid nitric.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj. v. avizat, capabil, competent, fortificat, informat, injurios, insultător, întărit, jignitor, ofensator, pregătit.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj., adv. 1. adj. dur, rezistent, solid, tenace, (pop.) ţeapăn, vârtos. (Un material ~.) 2. adj. v. consistent. 3. adj. v. solid. 4. adj. v. inflexibil. 5. adj. v. apretat. 6. adj. v. uscat. 7. adj. rece, uscat, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 8. adj. v. răscopt. 9. adj. v. robust. 10. adj. puternic, rezistent, (pop.) pilos. (O femeie ~.) 11. adj. v. ţipător. 12. adj. v. viu. 13. adj. v. intens. 14. adj. v. puternic. 15. adv. v. forte. 16. adj. v. pătrunzător. 17. adj. v. curat. 18. adj. concentrat, vârtos. (Vin ~.) 19. adv. grabnic, iute, rapid, repede. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 20. adv. v. intens. 21. adv. puternic, voiniceşte, zdravăn. (Trage ~ de funie.) 22. adj. aprig, intens, mare, puternic, straşnic, violent, zdravăn. (Un vânt ~.) 23. adv. bine, intens, puternic, vârtos, zdravăn. (Plouă ~.) 24. adj. puternic, (înv.) temeinic, (franţuzism înv.) ponderos. (Un stat ~.) 25. adj. v. redutabil. 26. adj. v. energic. 27. adj. v. neclintit. 28. adj. v. convingător. 29. adj. puternic, (livr.) forte (invar.). (Elev ~ la matematică.) 30. adv. v. grav. 31. adv. v. mult. 32. adv. v. mult. 33. adj. v. aspru. 34. adv. v. foarte. 35. adv. extrem, foarte, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vârtos. (~ de dimineaţă. ) 36. adv. v. mult. 37. adv. v. foarte.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adv. v. bine, cumsecade, insistent, stăruitor.
(Dicţionar de sinonime)
GRÂU TÁRE s. v. ghircă.
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Tare ≠ debil, încet, moale, slab, slăbănog
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier şi de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: ţârc interj.] – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu ţara în bumbi? formulă prin care se atrage atenţia cuiva că greşeşte atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colţ de ţară = a valora foarte mult. A pune ţara la cale = a) a conduce, a administra o ţară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competenţa necesară; p. ext. a discuta multe şi de toate. (Pop.) A se duce la ţară (sau în ţări) = a se duce în lume. Ţara e largă = eşti liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colţ de ţară sau la mijloc de masă şi la colţ de ţară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau şapte) mări (şi) peste nouă (sau şapte) ţări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în ţară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu ţara = a nu avea bani. Ţara nimănui = a) (în basme) ţară fără stăpân; b) spaţiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ţinuturi) Ţara Românească, Ţările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică şi administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ţinut, teritoriu. ♦ Şes. 3. Locul în care s-a născut sau trăieşte cineva; patrie. 4. (În opoziţie cu oraş) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) ţară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei ţări (I 1); popor; naţiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul şi ţara = a afla toată lumea. A se pune cu ţara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populaţie de la sate; ţărănime. [Var.: (înv.) ţeáră s.f.] – Lat. terra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÁRE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistenţă solidă, care opune rezistenţă la apăsare şi nu poate fi uşor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obişnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără supleţe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ♢ Pânză tare = pânză (cu ţesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care are forţă sau rezistenţă fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care este în stare să reziste, să facă faţă încercărilor, cu voinţă fermă, energic, dârz, neclintit. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivităţi) Plin de forţă, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situaţie; atotputernic. ♦ Care posedă cunoştinţe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violenţă. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simţ; pătrunzător, intens, ascuţit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentraţie mare de alcool. ♦ (Despre unele substanţe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentraţie mare (şi produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îţi voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forţă, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŢAR ~i m. ist. (în Rusia şi în alte state slave; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. ţar, sl. ţaru
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂR1 interj. 1) (se foloseşte, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce ţârâie). 2) (se foloseşte, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseşte, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÂR2 ~i m. 1) Peşte marin, de talie mică, cu corp lunguieţ, de culoare albastră, care se consumă sărat şi uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŢÁR//Ă ţări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ şi politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări şi ţări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneşte anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competenţa necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul şi ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut şi trăieşte o persoană; patrie; baştină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ţinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. ţării] /<lat. terra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁRE1 adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate. A striga ~. 3) Iute; repede. A alerga ~. /<lat. talis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁR//E2 ~i adj. 1) (în opoziţie cu moale sau cu slab) Care are o consistenţă solidă şi nu poate fi distrus la acţiunea forţelor din afară; dur. Lemn ~. 2) (în opoziţie cu mlădios) Care este lipsit de flexibilitate; ţeapăn; neflexibil; inflexibil. Bară ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuială ~. 4) pop. (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forţă fizică; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte caracter puternic; cu voinţă fermă. Poziţie ~. ♢ A fi ~ de fire (sau de inimă) a nu-şi pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ şi mare a fi cu mare influenţă; a fi puternic. A se face ~ şi mare a face pe grozavul; a se grozăvi. A fi ~ pe piaţă a fi stăpân pe situaţie. Sus şi ~ în gura mare; cu toată convingerea. 6) Care are însuşiri pozitive; înzestrat cu calităţile necesare. Elev ~. 7) (despre acţiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporită. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substanţe, băuturi etc.) Care are o concentraţie mai mare decât cea normală. Aromă ~. 9) (despre aer) Care este răcoros; rece. /<lat. talis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
TÁRE1 adv. 1. Foarte, mult, extrem. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îţi voi rămânea tare recunoscător (ODOBESCU). 2. Cu forţă, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziţie cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziţie cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziţie cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg aşa mâna de tare... de ţi se părea că zboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.
(Dicţionarul limbii române moderne)
TÁRE2, tari, adj. 1. Care are o consistenţă solidă, care opune rezistenţă şi nu poate fi uşor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întărit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit. ♢ Pânză tare = pânză (cu ţesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) Voinic, zdravăn, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Cu voinţă fermă, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivităţi) Plin de forţă, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. 5. Care dispune de putere, care constituie o forţă, care este stăpân pe o situaţie. ♦ Care posedă cunoştinţe temeinice, stăpâneşte bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfăşoară, se manifestă cu violenţă. ♢ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, ameţitor, ascuţit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentraţie mare de alcool. ♦ (Despre unele substanţe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentraţie mare (şi produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.
(Dicţionarul limbii române moderne)
ţar (-ri), s.m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. ţarevici, s.m. (fiu de ţar), din rus. carevič; ţarină, s.f. (nevastă de ţar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Ţarigrad, s.m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.
(Dicţionarul etimologic român)
ţîr interj. – Imită scîrţîitul, ţiuitul. – Var. ţîra (-ţîra), ţur. Creaţie expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. ţîr, s.n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. ţiu; ţîră (var. ţiră), s.f. (bucăţică, fărîmă, pic; Trans., fîşie, zdreanţă); ţîrfă, s.f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); ţîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); ţîrîi (var. ţurui, ciurui, ţîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greşit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); ţîrîit, s.m. (ţiuit; cu ţîrîita, picătură cu picătură); ţîrîitor, adj. (care ţiuie; s.m., obleţ, Alburnus lucidus); ţîrîitură, s.f. (ţîrîit); ţîrloi, s.m. (Trans., ciocîrlie; ţeavă, tub); ţîrc, interj. (imită ţîrîitul laptelui muls); ţîrcîi (var. ţîrcăi, Trans. ţîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu ţîrcîita, picătură cu picătură); ţîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puţină sau cu lînă scurtă); ţurloi (var. rară ţurlui), s.n. (ţeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. ţîrloi; ţurţur (var. ţu(r)ţur(e), ţuţuroi), s.m. (sloi mic şi subţire de gheaţă ascuţit la un capăt), formă reduplicată a interj. ţur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); ţurţura, vb. (a atîrna ca ţurţurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetaţie; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eşuat, frustat) pare a fi var. a lui ţîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greş). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. ţurcă.
(Dicţionarul etimologic român)
ţîr (-ri), s.m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. ţir. Ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.
(Dicţionarul etimologic român)
ţáră (ţắri), s.f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. ţeară. Mr. ţară „pămînt”, megl. ţară. Lat. tĕrra (Puşcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluţia semantică izolată din rom., cf. Şeineanu, Semasiol., 184 şi Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. ţăran, s.m. (sătean); ţărancă, s.f. (săteancă); ţărăncuţă, s.f. (ţărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; ţărănatic, adj. (înv., rustic); ţărănesc, adj. (de ţară, rustic); ţărăneşte, adv. (rustic); ţărăni, vb. refl. (a trăi ca la ţară); ţărănie, s.f. (stare de ţăran); ţărănoi, s.m. (ţărani, mulţime de ţărani); ţărănism s.n. (mişcare şi partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); ţărănist, adj. (membru al partidului ţărănesc român); ţărînă (var. ţăr(i)nă, ţerină), s.f. (pămînt, ogor, arătură), de la ţară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Puşcariu 1714; Iordan, Dift., 115 şi REW 8672, este mai puţin probabilă). – Din rom. provine rut. cara „mulţime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranin „cultivator” (Vasmer, III, 282).
(Dicţionarul etimologic român)
táre (-e), adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzaţie intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care ştie mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Puşcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluţia semantică este curioasă, şi a fost explicată prin echivalenţa, puţin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influenţa sl. jak „astfel” şi „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai aşa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s.f. (forţă, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forţe; rezistenţă; soliditate; înv., fortăreaţă, fortificaţie; severitate, rigoare, duritate; gust înţepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esenţă, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s.f. (fortificaţie); tărire, s.f. (înv., forţă); tărime, s.f. (soliditate, rezistenţă, forţă, putere).
(Dicţionarul etimologic român)
tîrî (tîrắsc, tîrît), vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înşfăca, a înhăţa. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrenţăros, golan); tîrîş (Mold., tîrîiş), adv. (pe jos); tîrîş, s.n. (buştean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăşte); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acţiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buştean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluş), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.
(Dicţionarul etimologic român)
ŢAR s. m. titlu dat vechilor împăraţi ai Rusiei şi vechilor suverani ai sârbilor şi bulgarilor. (< rus. ţar)
(Marele dicţionar de neologisme)
a avea o faţă de drum de ţară expr. a fi ridat (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cel mai tare din parcare expr. (iron.) formidabil, imbatabil. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
a avea spate tare expr. a avea sprijin / protecţie din partea unor persoane importante (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
ţar s. m., pl. ţari
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâr/ţâr-ţâr interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâr s. m., pl. ţâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vântură-ţáră s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţára de Foc s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţáră s. f., g.-d. art. ţării; pl. ţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ţările de Jos s. pr. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ápă táre s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
táre adj. m., f. táre; pl. m. şi f. tari
(Dicţionar ortografic al limbii române)
târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ŢÂR interj. pic. (Apa se prelinge şi face: ~!, ~!)
(Dicţionar de sinonime)
VÂNTURĂ-ŢÁRĂ s. v. aventurier.
(Dicţionar de sinonime)
BURUIANĂ-DE-ŢÁRĂ s. v. năfurică.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgăraşului.) 5. v. popor.
(Dicţionar de sinonime)
APĂ TÁRE s. v. acid azotic, acid nitric.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj. v. avizat, capabil, competent, fortificat, informat, injurios, insultător, întărit, jignitor, ofensator, pregătit.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj., adv. 1. adj. dur, rezistent, solid, tenace, (pop.) ţeapăn, vârtos. (Un material ~.) 2. adj. v. consistent. 3. adj. v. solid. 4. adj. v. inflexibil. 5. adj. v. apretat. 6. adj. v. uscat. 7. adj. rece, uscat, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 8. adj. v. răscopt. 9. adj. v. robust. 10. adj. puternic, rezistent, (pop.) pilos. (O femeie ~.) 11. adj. v. ţipător. 12. adj. v. viu. 13. adj. v. intens. 14. adj. v. puternic. 15. adv. v. forte. 16. adj. v. pătrunzător. 17. adj. v. curat. 18. adj. concentrat, vârtos. (Vin ~.) 19. adv. grabnic, iute, rapid, repede. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 20. adv. v. intens. 21. adv. puternic, voiniceşte, zdravăn. (Trage ~ de funie.) 22. adj. aprig, intens, mare, puternic, straşnic, violent, zdravăn. (Un vânt ~.) 23. adv. bine, intens, puternic, vârtos, zdravăn. (Plouă ~.) 24. adj. puternic, (înv.) temeinic, (franţuzism înv.) ponderos. (Un stat ~.) 25. adj. v. redutabil. 26. adj. v. energic. 27. adj. v. neclintit. 28. adj. v. convingător. 29. adj. puternic, (livr.) forte (invar.). (Elev ~ la matematică.) 30. adv. v. grav. 31. adv. v. mult. 32. adv. v. mult. 33. adj. v. aspru. 34. adv. v. foarte. 35. adv. extrem, foarte, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vârtos. (~ de dimineaţă. ) 36. adv. v. mult. 37. adv. v. foarte.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
(Dicţionar de sinonime)
TÁRE adv. v. bine, cumsecade, insistent, stăruitor.
(Dicţionar de sinonime)
GRÂU TÁRE s. v. ghircă.
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)
(Dicţionar de sinonime)
TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Tare ≠ debil, încet, moale, slab, slăbănog
(Dicţionar de antonime)