AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A lua cunoştinţă despre ceva; a căpăta informaţii, veşti, noutăţi despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziţie, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ♢ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuţie sau într-o acţiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuţie. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respiraţia”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informaţii curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (veşti, noutăţi etc.) A cunoaşte pe baza unor informaţii căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE AFLÁ mă áflu intranz. A se găsi într-o anumită situaţie. ♢ Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. ~ în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o acţiune, fără a fi necesar. /<lat. afflare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoştinţă despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Puşcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu acelaşi sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe ţărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondenţa semantică între atîtea limbi arată că evoluţia sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, şi împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas şi Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. şi Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicaţii par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenţei afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este uşor de refăcut evoluţia, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicaţie este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluţia semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s.n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).
(Dicţionarul etimologic român)
aflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. áflu, 3 sg. şi pl. áflă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaşte, a şti. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a şti, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitaţi.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se afla ≠ a absenta, a lipsi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informaţii curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (veşti, noutăţi etc.) A cunoaşte pe baza unor informaţii căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoştinţă despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Puşcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu acelaşi sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe ţărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondenţa semantică între atîtea limbi arată că evoluţia sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, şi împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas şi Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. şi Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicaţii par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenţei afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este uşor de refăcut evoluţia, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicaţie este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluţia semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s.n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).
(Dicţionarul etimologic român)
aflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. áflu, 3 sg. şi pl. áflă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
AFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaşte, a şti. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a şti, (înv. şi pop.) a oblici. (Să ~ cu toţii ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitaţi.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se afla ≠ a absenta, a lipsi
(Dicţionar de antonime)