CUNOÁŞTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, experienţei; a fi luat cunoştinţă de ceva. 3. Tranz. A şti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoştinţă cu cineva. ♢ Expr. A nu cunoaşte moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-şi cunoaşte (sau a nu-şi cunoaşte) lungul nasului = a-şi da (sau a nu-şi da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de ştire, a preveni, a avertiza. ♦ A şti felul de a fi al cuiva. ♢ Expr. A cunoaşte lumea = a avea experienţa vieţii. ♦ A recunoaşte, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoştinţă de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaşte. ♢ Expr. (Tranz.) A cunoaşte ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-şi arăta recunoştinţa pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-şi da seama de ceva; a înţelege, a şti. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CUNOÁŞTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a şti. ~ oraşul. ~ o limbă. ~ opera unui scriitor. ♢ ~ viaţa (sau lumea) a avea mare experienţă de viaţă. 2) (persoane) A şti din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil. ♢ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (fiinţe, lucruri) A deosebi de altele de acelaşi fel (după anumite semne); a recunoaşte. 4) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a şti; a pricepe. Cunosc intenţiile lui. /<lat. connoscere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE CUNOÁŞTE mă cunósc intranz. A fi cunoscut (unul cu altul); a deţine informaţii unul despre altul; a se şti. /<lat. connoscere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cunoáşte (cunósc, cunoscút), vb. – 1. A lua cunoştinţă. – 2. A înţelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîştiga, a achiziţiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A şti, a avea în minte, a-şi da seama de ceva. – 7. A fi în relaţii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaşte, a identifica. – 10. A avea raporturi trupeşti cu o femeie. – 11. A recunoaşte, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulţumi. – 13. A recunoaşte drept şef, a respecta, a avea consideraţie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaştire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. Lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Puşcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhecer. – Der. cunoscut, s.m. (persoană ştiută; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscător, adj. (care cunoaşte); necunoscător, adj. (care nu cunoaşte, ignorant); cunoştinţă, s.f. (cunoaştere; ştire; judecată; noţiune, idee; relaţie de societate; persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conştiinţă); necunoştinţă, s.f. (ignoranţă, nepricepere); încunoştiinţa, vb. (a aduce la cunoştinţă; a informa); cunoştinţe, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaşte, vb. (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulţumi), a înlocuit în epoca modernă vb. cunoaşte cu sensurile 11-13; recunoscător, adj. (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adj. (ingrat); recunoştinţă, s.f. (gratitudine); nerecunoştinţă, s.f. (ingratitudine).
(Dicţionarul etimologic român)
a cunoaşte toate chichiţele expr. 1. a cunoaşte în detaliu un meşteşug. 2. a cunoaşte toate detaliile şi dedesubturile unei afaceri. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cunoáşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUNOÁŞTE vb. 1. a pricepe, a stăpâni, a şti, (fam.) a vedea. (~ la perfecţie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpâni, a şti. (~ trei limbi străine.) 3. a înţelege, a pricepe, a şti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. şti. 6. a (se) şti. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaşte. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ că ai fost tu aici.)
(Dicţionar de sinonime)
CUNOÁŞTE vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obţine, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaşte, socoti.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CUNOÁŞTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieţii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienţei sau a studiului; a şti. ~ oraşul. ~ o limbă. ~ opera unui scriitor. ♢ ~ viaţa (sau lumea) a avea mare experienţă de viaţă. 2) (persoane) A şti din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil. ♢ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (fiinţe, lucruri) A deosebi de altele de acelaşi fel (după anumite semne); a recunoaşte. 4) A pătrunde cu mintea; a înţelege; a şti; a pricepe. Cunosc intenţiile lui. /<lat. connoscere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
cunoáşte (cunósc, cunoscút), vb. – 1. A lua cunoştinţă. – 2. A înţelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîştiga, a achiziţiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A şti, a avea în minte, a-şi da seama de ceva. – 7. A fi în relaţii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaşte, a identifica. – 10. A avea raporturi trupeşti cu o femeie. – 11. A recunoaşte, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulţumi. – 13. A recunoaşte drept şef, a respecta, a avea consideraţie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaştire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. Lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Puşcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhecer. – Der. cunoscut, s.m. (persoană ştiută; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscător, adj. (care cunoaşte); necunoscător, adj. (care nu cunoaşte, ignorant); cunoştinţă, s.f. (cunoaştere; ştire; judecată; noţiune, idee; relaţie de societate; persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conştiinţă); necunoştinţă, s.f. (ignoranţă, nepricepere); încunoştiinţa, vb. (a aduce la cunoştinţă; a informa); cunoştinţe, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaşte, vb. (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulţumi), a înlocuit în epoca modernă vb. cunoaşte cu sensurile 11-13; recunoscător, adj. (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adj. (ingrat); recunoştinţă, s.f. (gratitudine); nerecunoştinţă, s.f. (ingratitudine).
(Dicţionarul etimologic român)
a cunoaşte toate chichiţele expr. 1. a cunoaşte în detaliu un meşteşug. 2. a cunoaşte toate detaliile şi dedesubturile unei afaceri. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
cunoáşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cunósc, perf. s. 1 sg. cunoscúi, 3 sg. cunoscú; part. cunoscút
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CUNOÁŞTE vb. 1. a pricepe, a stăpâni, a şti, (fam.) a vedea. (~ la perfecţie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpâni, a şti. (~ trei limbi străine.) 3. a înţelege, a pricepe, a şti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. şti. 6. a (se) şti. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaşte. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ că ai fost tu aici.)
(Dicţionar de sinonime)
CUNOÁŞTE vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obţine, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaşte, socoti.
(Dicţionar de sinonime)