CARACTERÍSTIC, -Ă, caracteristici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Însuşire specifică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, unui fenomen etc. şi care diferenţiază o fiinţă de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trăsătura distinctivă a unei fiinţe, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S.f. Partea întreagă a unui logaritm. 4. S.f. Parametru sau dată tehnică utilizată pentru aprecierea comportării în exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S.f. Curbă care reprezintă modul cum variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcţie de o anumită variabilă. – Din fr. caractéristique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CARACTERÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caractéristique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CARACTERÍSTI//CĂ ~ci f. 1) Trăsătură predominantă proprie unei fiinţe sau unui lucru, fenomen etc.; însuşire tipică; semn distinctiv. 2) mat. Parte întreagă a unui logaritm. 3) fiz. Reprezentare grafică a dependenţei unei mărimi în funcţie de o anumită variabilă. /<fr. caractéristique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CARACTERÍSTIC, -Ă adj. Care caracterizează ceva sau pe cineva, constituindu-i trăsătura distinctivă. [Cf. fr. caractéristique].
(Dicţionar de neologisme)
CARACTERÍSTICĂ s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinţe, unui lucru, unui proces etc.; însuşire tipică. 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă reprezentând modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcţie de o anumită variabilă. ♦ Mărime sau element care determină dintr-un anumit punct de vedere modul de funcţionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristică statistică = trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caractéristique].
(Dicţionar de neologisme)
CARACTERÍSTIC, -Ă I. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc. 2. partea întreagă a unui logaritm. 3. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru. ♢ mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caractéristique)
(Marele dicţionar de neologisme)
característic adj. m., pl. característici; f. sg. característică, pl. característice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CARACTERÍSTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. v. obişnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.
(Dicţionar de sinonime)
CARACTERÍSTICĂ s. 1. v. însuşire. 2. (TEHN.) v. parametru.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Caracteristic ≠ necaracteristic
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CARACTERÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) Care întruneşte trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; propriu. /<fr. caractéristique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
CARACTERÍSTIC, -Ă adj. Care caracterizează ceva sau pe cineva, constituindu-i trăsătura distinctivă. [Cf. fr. caractéristique].
(Dicţionar de neologisme)
CARACTERÍSTICĂ s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinţe, unui lucru, unui proces etc.; însuşire tipică. 2. Partea întreagă a unui logaritm. 3. Curbă reprezentând modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcţie de o anumită variabilă. ♦ Mărime sau element care determină dintr-un anumit punct de vedere modul de funcţionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristică statistică = trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caractéristique].
(Dicţionar de neologisme)
CARACTERÍSTIC, -Ă I. adj. care constituie trăsătura distinctivă a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. însuşire tipică predominantă, proprie unei fiinţe, unui lucru, fenomen etc. 2. partea întreagă a unui logaritm. 3. curbă reprezentând variaţia unei mărimi importante a unui sistem fizic sau tehnic în funcţie de un anumit parametru. ♢ mărime, element care determină, dintr-un anumit punct de vedere, modul de funcţionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trăsătură cantitativă comună a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caractéristique)
(Marele dicţionar de neologisme)
característic adj. m., pl. característici; f. sg. característică, pl. característice
(Dicţionar ortografic al limbii române)
característică s. f., g.-d. art. característicii; pl. característici
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CARACTERÍSTIC adj. 1. definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic, (înv.) însuşit. (Notă, trăsătură ~.) 2. v. obişnuit. 3. v. reprezentativ. 4. v. semnificativ.
(Dicţionar de sinonime)
CARACTERÍSTICĂ s. 1. v. însuşire. 2. (TEHN.) v. parametru.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Caracteristic ≠ necaracteristic
(Dicţionar de antonime)