MÚSTRU s.n. v. mustră1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚŞTRU s.n. v. mustră1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MUŞTRULUÍ, muştruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldaţii cu exerciţiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăţa cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Mustru + suf. -ului.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MUŞTRULU//Í ~iésc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condiţiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obişnui cu ordinea şi disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muştru pop. + suf. ~ului
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
muştruluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muştruluiésc, imperf. 3 sg. muştruluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. muştruluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUŞTRULUÍ vb. v. admonesta, atinge, bate, certa, dăscăli, dojeni, instrui, învăţa, lovi, moraliza, mustra.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÚŞTRU s.n. v. mustră1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MUŞTRULU//Í ~iésc tranz. 1) înv. (militari) A deprinde cu arta militară în condiţiile unui regim dur. 2) fam. (mai ales copii) A obişnui cu ordinea şi disciplina într-un mod foarte sever; a struni. /muştru pop. + suf. ~ului
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
muştruluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muştruluiésc, imperf. 3 sg. muştruluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. muştruluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUŞTRULUÍ vb. v. admonesta, atinge, bate, certa, dăscăli, dojeni, instrui, învăţa, lovi, moraliza, mustra.
(Dicţionar de sinonime)