MÁSCĂ, măşti, 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfăţişând o faţă omenească sau figura unui animal) cu care îşi acoperă cineva faţa sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar. ♢ Mască mortuară = mulaj în ghips al feţei unei persoane, făcut îndată după deces. ♢ Expr. A-şi scoate (sau a-şi arunca, a-şi lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a(-şi) da pe faţă firea sau intenţiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înşelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfăţişare falsă. ♦ Expresie neobişnuită a feţei (provocată de o emoţie, de un sentiment puternic etc.) 2. Machiaj; p.ext. preparat cosmetic care se aplică pe faţă pentru întreţinerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parţial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♢ Fig. A ascunde ceva sub aparenţe înşelătoare, cu intenţia de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁSCĂ măşti f. 1) Obiect dintr-un material rigid (stofă, carton etc.) reprezentând o faţă de om sau figura unui animal, cu care se acoperă faţa pentru a-şi schimba aspectul natural. ~ de carnaval. ♢ A-şi scoate (a-şi arunca, a-şi lepăda) ~a a-şi da pe faţă firea sau intenţiile. 2) Persoană mascată. 3) Strat de fard de pe faţa celui machiat; machiaj. 4) Ansamblu de procedee menite să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar. /<fr. masque, germ. Maske
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MAS//CÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
máscă (mắşti), s.f. – Obrăzar, machiaj. Fr. masque, ca şi cască din fr. casque, cf. rus. maska. E dubletul lui mascara. – Der. masca, vb. (a ascunde, a disimula), din fr. masquer; mascat, s.n. (în teatru, mică cortină care reprezintă spaţii îndepărtate văzute în culise); mascaradă, s.f., din fr. mascarade; măscuit, adj. (Mold., de mască, de deghizat); demasca, vb. (a dezvălui), din fr. démasquer.
(Dicţionarul etimologic român)
MÁSCĂ s.f. 1. Faţă falsă de carton, de stofă etc. cu care îşi acoperă cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figură de lemn cu care actorii antici de tragedie şi de comedie îşi acopereau faţa. 2. Persoană mascată. 3. (Fig.) Înfăţişare, figură falsă; imagine convenţională. ♦ Înfăţişare a feţei cauzată de un sentiment puternic; aspectul feţei în anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplică pe faţă pentru îngrijirea tenului. 5. Mască mortuară = mulaj în ghips al feţei unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul sau faţa unui om, a unui animal etc.; adăpost individual pe câmpul de luptă. ♦ (La baraje) Ecran de etanşare. ♢ Mască de gaze = aparat aplicat etanş pe faţă pentru protecţia împotriva gazelor de luptă. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].
(Dicţionar de neologisme)
MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-şi) acoperi faţa cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din faţă, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].
(Dicţionar de neologisme)
MÁSCĂ s. f. 1. figură de lemn cu care actorii antici îşi acopereau faţa. ♢ faţă falsă de carton, de stofă etc. cu care îşi acoperă cineva figura. o a-şi scoate (sau a-şi lepăda) ă = a se demasca, a apărea în adevărata lumină, a-şi arăta adevărata faţă. 2. persoană mascată. 3. (fig.) înfăţişare, figură falsă; imagine convenţională. ♢ înfăţişare a feţei cauzată de un sentiment puternic, de o boală. ♢ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ♢ preparat cosmetic care se aplică pe faţă pentru îngrijirea tenului. 5. ~ mortuară = mulaj în ghips al feţei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul ori faţa unui om, animal etc. ♢ dispozitiv sau înveliş de protecţie a unui element de construcţie. ♢ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. o ~ de gaze = aparat aplicat etanş pe faţă pentru protecţia împotriva gazelor de luptă. 7. (la baraje) ecran de etanşare. 8. caşeu. 9. adăpost individual pe câmpul de luptă. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)
(Marele dicţionar de neologisme)
MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) acoperi faţa cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşlea. ♢ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din faţă, stopând nava. ♢ a interpune o velă între vânt şi o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ♢ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcaţii cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)
(Marele dicţionar de neologisme)
máscă s. f., g.-d. art. măştii; pl. măşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mascá vb., ind. prez. 1 sg. maschéz, 3 sg. şi pl. mascheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁSCĂ s. 1. (înv. şi reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muţună. (Purta pe faţă o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muţună. (O ~ a ieşit de la bal.) 3. v. fizionomie.
(Dicţionar de sinonime)
MASCÁ vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanţii la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. şi reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Îşi ~ ignoranţa.)
(Dicţionar de sinonime)
MASCÁ vb. v. ascunde, disimula, tăinui.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) masca ≠ a (se) demasca
(Dicţionar de antonime)
A masca ≠ a demasca, a vădi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♢ Fig. A ascunde ceva sub aparenţe înşelătoare, cu intenţia de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A MAS//CÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
máscă (mắşti), s.f. – Obrăzar, machiaj. Fr. masque, ca şi cască din fr. casque, cf. rus. maska. E dubletul lui mascara. – Der. masca, vb. (a ascunde, a disimula), din fr. masquer; mascat, s.n. (în teatru, mică cortină care reprezintă spaţii îndepărtate văzute în culise); mascaradă, s.f., din fr. mascarade; măscuit, adj. (Mold., de mască, de deghizat); demasca, vb. (a dezvălui), din fr. démasquer.
(Dicţionarul etimologic român)
MÁSCĂ s.f. 1. Faţă falsă de carton, de stofă etc. cu care îşi acoperă cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figură de lemn cu care actorii antici de tragedie şi de comedie îşi acopereau faţa. 2. Persoană mascată. 3. (Fig.) Înfăţişare, figură falsă; imagine convenţională. ♦ Înfăţişare a feţei cauzată de un sentiment puternic; aspectul feţei în anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplică pe faţă pentru îngrijirea tenului. 5. Mască mortuară = mulaj în ghips al feţei unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul sau faţa unui om, a unui animal etc.; adăpost individual pe câmpul de luptă. ♦ (La baraje) Ecran de etanşare. ♢ Mască de gaze = aparat aplicat etanş pe faţă pentru protecţia împotriva gazelor de luptă. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].
(Dicţionar de neologisme)
MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-şi) acoperi faţa cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din faţă, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].
(Dicţionar de neologisme)
MÁSCĂ s. f. 1. figură de lemn cu care actorii antici îşi acopereau faţa. ♢ faţă falsă de carton, de stofă etc. cu care îşi acoperă cineva figura. o a-şi scoate (sau a-şi lepăda) ă = a se demasca, a apărea în adevărata lumină, a-şi arăta adevărata faţă. 2. persoană mascată. 3. (fig.) înfăţişare, figură falsă; imagine convenţională. ♢ înfăţişare a feţei cauzată de un sentiment puternic, de o boală. ♢ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ♢ preparat cosmetic care se aplică pe faţă pentru îngrijirea tenului. 5. ~ mortuară = mulaj în ghips al feţei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul ori faţa unui om, animal etc. ♢ dispozitiv sau înveliş de protecţie a unui element de construcţie. ♢ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. o ~ de gaze = aparat aplicat etanş pe faţă pentru protecţia împotriva gazelor de luptă. 7. (la baraje) ecran de etanşare. 8. caşeu. 9. adăpost individual pe câmpul de luptă. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)
(Marele dicţionar de neologisme)
MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-şi) acoperi faţa cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparenţe, cu intenţia de a înşlea. ♢ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din faţă, stopând nava. ♢ a interpune o velă între vânt şi o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ♢ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcaţii cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)
(Marele dicţionar de neologisme)
máscă s. f., g.-d. art. măştii; pl. măşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mascá vb., ind. prez. 1 sg. maschéz, 3 sg. şi pl. mascheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁSCĂ s. 1. (înv. şi reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muţună. (Purta pe faţă o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muţună. (O ~ a ieşit de la bal.) 3. v. fizionomie.
(Dicţionar de sinonime)
MASCÁ vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanţii la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. şi reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Îşi ~ ignoranţa.)
(Dicţionar de sinonime)
MASCÁ vb. v. ascunde, disimula, tăinui.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) masca ≠ a (se) demasca
(Dicţionar de antonime)
A masca ≠ a demasca, a vădi
(Dicţionar de antonime)