MĂRÍT1, măriţi, s.m. (Înv. şi reg.) Soţ; mire. – Lat. maritus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRÍT2 s.n. (Pop.) Măritat1. ♢ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ♢ Expr. A-şi face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRÍT3 s.n. Faptul de a (se) mări1; mărire. – V. mări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRÍT4, -Ă, măriţi, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreţ, înălţat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRITÁ, mărít, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ♢ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preţ derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MĂRITÁ mărít tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puţin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preţ de nimic. /<lat. maritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MĂRITÁ mă mărít intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mărít (măríţi), s.m. – Soţ, bărbat. Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Puşcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiş, s.n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement.
(Dicţionarul etimologic român)
mărít (mire) s. m., pl. măríţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărít (măritat, mărire) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
măritá vb., ind. prez. 1 sg. mărít, 3 sg. şi pl. mărítă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maríţă, maríţe, s.f. (reg.) 1. servitoare. 2. trăgătoare pentru cizme. 3. dans popular.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT adj. 1. v. extins. 2. v. dilatat. 3. v. holbat. 4. v. sporit. 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. v. majorat. 7. v. amplificat. 8. v. preamărit. 9. v. glorios. 10. v. înălţat. 11. lăudat, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~e Doamne!)
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT s. v. bărbat, căsătorie, ginere, măritat, măritiş, mire, soţ.
(Dicţionar de sinonime)
MĂRITÁ vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tânără.)
(Dicţionar de sinonime)
MARÍŢĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mărit ≠ micşorat, redus
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRÍT2 s.n. (Pop.) Măritat1. ♢ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ♢ Expr. A-şi face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRÍT4, -Ă, măriţi, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreţ, înălţat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂRITÁ, mărít, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ♢ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preţ derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MĂRITÁ mărít tranz. 1) (fete, femei) A face să se mărite; a da în căsătorie; a căsători. 2) fig. (lucruri puţin trebuincioase) A vinde, mai ales cu un preţ de nimic. /<lat. maritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MĂRITÁ mă mărít intranz. (despre fete, femei) A se uni prin căsătorie; a se căsători. /<lat. maritare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mărít (măríţi), s.m. – Soţ, bărbat. Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Puşcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiş, s.n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement.
(Dicţionarul etimologic român)
mărít (mire) s. m., pl. măríţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărít (măritat, mărire) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
măritá vb., ind. prez. 1 sg. mărít, 3 sg. şi pl. mărítă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maríţă, maríţe, s.f. (reg.) 1. servitoare. 2. trăgătoare pentru cizme. 3. dans popular.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT adj. 1. v. extins. 2. v. dilatat. 3. v. holbat. 4. v. sporit. 5. rotunjit, sporit. (Avere ~.) 6. v. majorat. 7. v. amplificat. 8. v. preamărit. 9. v. glorios. 10. v. înălţat. 11. lăudat, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (~e Doamne!)
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.
(Dicţionar de sinonime)
MĂRÍT s. v. bărbat, căsătorie, ginere, măritat, măritiş, mire, soţ.
(Dicţionar de sinonime)
MĂRITÁ vb. a (se) căsători. (Ea s-a ~ de tânără.)
(Dicţionar de sinonime)
MARÍŢĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Mărit ≠ micşorat, redus
(Dicţionar de antonime)