pustiit

PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PUSTIÍT, -Ă, pustiiţi, -te, adj. 1. Prefăcut în pustiu (I 1); părăsit, lipsit de viaţă; devastat, prădat, distrus. 2. (Pop.) Retras; izolat, solitar. – V. pustii.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PUSTI//Í ~ésc tranz. (case, localităţi, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PUSTI//Í mă ~ésc intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PUSTIÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A PUSTII şi A SE PUSTII. 2) Care este însingurat; izolat; solitar. Suflet ~. /v. a (se) pustii
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pustií vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pustiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PUSTIÍ vb. v. distruge.
(Dicţionar de sinonime)

PUSTIÍ vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.
(Dicţionar de sinonime)

PUSTIÍT adj. v. distrus.
(Dicţionar de sinonime)

PUSTIÍT adj. v. deşert, gol, necultivat, pustiu, sălbatic, vid.
(Dicţionar de sinonime)

PUSTIÍT s. v. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie.
(Dicţionar de sinonime)