STÍMĂ, stime, s.f. Sentiment de preţuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calităţile cuiva sau a ceva; consideraţie, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ♢ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politeţe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. e s t i m e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTÍMĂ1, ştime, s.f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTÍMĂ2, ştime, s.f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreţii unei bucăţi muzicale şi care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A avea stimă, consideraţie pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. e s t i m e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÍM//Ă ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună faţă de o persoană pentru meritele sau pentru calităţile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ♢ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politeţe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞtÍm//Ă1 ~e f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreţii unei compoziţii muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. Stimme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTÍM//Ă2 ~e f. (în mitologia populară) Fiinţă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forţe supranaturale, care protejează apele, munţii, pădurile etc. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A STIM//Á ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stímă (-me), s.f. – Preţuire, apreciere, consideraţie. It. stima. – Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable.
(Dicţionarul etimologic român)
STÍMĂ s.f. Preţuire deosebită a meritelor şi a însuşirilor cuiva sau a ceva; cinste, consideraţie. [< it. stima].
(Dicţionar de neologisme)
ŞTÍMĂ s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreţ, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de acelaşi gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].
(Dicţionar de neologisme)
STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, consideraţie (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a preţui].
(Dicţionar de neologisme)
STÍMĂ s. f. preţuire deosebită a meritelor, a însuşirilor cuiva sau a ceva; consideraţie. (< it. stima, după fr. estime)
(Marele dicţionar de neologisme)
ŞTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)
(Marele dicţionar de neologisme)
STIMÁ vb. tr. a avea stimă, consideraţie; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)
(Marele dicţionar de neologisme)
stímă s. f., g.-d. art. stímei; pl. stíme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştímă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. ştímei; pl. ştíme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stimá vb., ind. prez. 1 sg. stiméz, 3 sg. şi pl. stimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştímă, ştíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzeşte comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. fiinţă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ştemă) belşug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic şi neastâmpărat. 7. presimţire. 8. (în forma: ştemă) taină, secret. 9. (în forma: ştemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
STÍMĂ s. 1. v. apreciere. 2. v. admiraţie. 3. v. autoritate.
(Dicţionar de sinonime)
STIMÁ vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a preţui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toţi îl ~ în mod sincer.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Stimă ≠ nerespect
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ŞTÍMĂ1, ştime, s.f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. şi refl. recipr. A avea stimă, consideraţie pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. e s t i m e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
STÍM//Ă ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună faţă de o persoană pentru meritele sau pentru calităţile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ♢ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politeţe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞtÍm//Ă1 ~e f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreţii unei compoziţii muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. Stimme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ŞTÍM//Ă2 ~e f. (în mitologia populară) Fiinţă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forţe supranaturale, care protejează apele, munţii, pădurile etc. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A STIM//Á ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
stímă (-me), s.f. – Preţuire, apreciere, consideraţie. It. stima. – Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable.
(Dicţionarul etimologic român)
STÍMĂ s.f. Preţuire deosebită a meritelor şi a însuşirilor cuiva sau a ceva; cinste, consideraţie. [< it. stima].
(Dicţionar de neologisme)
ŞTÍMĂ s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreţ, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de acelaşi gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].
(Dicţionar de neologisme)
STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, consideraţie (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a preţui].
(Dicţionar de neologisme)
STÍMĂ s. f. preţuire deosebită a meritelor, a însuşirilor cuiva sau a ceva; consideraţie. (< it. stima, după fr. estime)
(Marele dicţionar de neologisme)
ŞTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)
(Marele dicţionar de neologisme)
STIMÁ vb. tr. a avea stimă, consideraţie; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)
(Marele dicţionar de neologisme)
stímă s. f., g.-d. art. stímei; pl. stíme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştímă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. ştímei; pl. ştíme
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stimá vb., ind. prez. 1 sg. stiméz, 3 sg. şi pl. stimeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ştímă, ştíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzeşte comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. fiinţă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ştemă) belşug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic şi neastâmpărat. 7. presimţire. 8. (în forma: ştemă) taină, secret. 9. (în forma: ştemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
STÍMĂ s. 1. v. apreciere. 2. v. admiraţie. 3. v. autoritate.
(Dicţionar de sinonime)
STIMÁ vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a preţui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toţi îl ~ în mod sincer.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Stimă ≠ nerespect
(Dicţionar de antonime)