instrument
[Sinonime]
INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSTRUMÉNT ~e n. 1) Obiect acţionat manual, folosit la îndeplinirea unor operaţii de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuţie. 3): ~ de ratificare document prin care părţile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziţii. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
INSTRUMÉNT s.n. 1. Ustensilă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♦ Aparat cu care se produc sunete muzicale. 2. (Fig.) Persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. ♢ Instrument de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 3. Instrument gramatical = cuvânt care arată doar raporturi între cuvinte. [Pl. -te. / < fr. instrument, cf. lat. instrumentum].
(Dicţionar de neologisme)
INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)
(Marele dicţionar de neologisme)
instrumént s. n., pl. instruménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSTRUMÉNT s. 1. sculă, unealtă, ustensilă, (înv. şi reg.) sărsam, (reg.) sculeaţă, (Mold., Bucov. şi Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.) 2. instrument de pasaj v. lunetă meridiană. 3. aparat. (Un ~ pentru curăţat cartofii.) 4. (GRAM.) (rar) unealtă. (Prepoziţiile sunt ~ gramaticale.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
INSTRUMÉNT ~e n. 1) Obiect acţionat manual, folosit la îndeplinirea unor operaţii de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuţie. 3): ~ de ratificare document prin care părţile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziţii. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)
(Marele dicţionar de neologisme)
instrumént s. n., pl. instruménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
INSTRUMÉNT s. 1. sculă, unealtă, ustensilă, (înv. şi reg.) sărsam, (reg.) sculeaţă, (Mold., Bucov. şi Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.) 2. instrument de pasaj v. lunetă meridiană. 3. aparat. (Un ~ pentru curăţat cartofii.) 4. (GRAM.) (rar) unealtă. (Prepoziţiile sunt ~ gramaticale.)
(Dicţionar de sinonime)