Revizionism
REVIZIONÍSM s.n. Atitudine sau acţiune care urmăreşte revizuirea şi modificarea unei legi, a unui tratat etc. [Pr.: -zi-o-] – Din (1) fr. révisionnisme, (2) rus. revizionizm.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REVIZIONÍSM n. Atitudine care urmăreşte revizuirea şi schimbarea unei legi, a unei doctrine etc. [Sil. -zi-o-] / <fr. révisionnisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
REVIZIONÍSM s.n. 1. Atitudine sau acţiune care urmăreşte revizuirea şi modificarea unui tratat, a unei legi etc. 2. (În ideologia marxistă) Curent ideologic-politic din mişcarea muncitorească internaţională care goleşte de conţinut sau neagă principiile fundamentale ale marxismului şi tinde să înlocuiască bazele politice, filozofice şi economice ale marxismului prin teorii reformiste, oportuniste de dreapta. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. révisionnisme, rus. revizionizm].
(Dicţionar de neologisme)
REVIZIONÍSM s.n. 2. Denumire dată diferitelor curente din mişcarea muncitorească. (din rus. revizionizm)
(Marele dicţionar de neologisme)
REVIZIONÍSM s.n. 2. a. Curent în socialismul revoluţionar marxist care acordă întâietate unui spirit de evoluţie în defavoarea celui revoluţionar. b. Practică politică care, sub acoperirea adaptării teoriei marxiste circumstanţelor, îi denaturează caracterul revoluţionar. c. Curent ideologico-politic, variantă a oportunismului de dreapta, apărut în mişcarea muncitorească, ce revizuieşte bazele filozofiei, economiei şi politicii marxist-leniniste, denaturând conţinutul lor revoluţionar. [a. MW, b. TLF, c. DEX \'75]
(Alte dicţionare)
REVIZIONÍSM s.n. 2. d. Curent în mişcarea muncitorească internaţională care a apărut în jurul anului 1900 şi al cărui teoretician de frunte a fost Eduard Bernstein; bernsteinism. Teoria revizionismului susţine caracterul perimat al marxismului ortodox şi înlocuirea acestuia din urmă cu teorii conforme cu actualitatea. Prin formularea lui Bernstein, după care nu scopul final, ci mişcarea reprezintă esenţa, sunt atacate tezele fundamentale ale marxismului ortodox (precum principiul luptei de clasă). Bernstein afirmă că realitatea dezminte tezele marxiste ale pauperizării proletariatului, acumulării capitalului şi împărţirii societăţii în exploatatori şi muncitori (tradusă într-o luptă de clasă tot mai ascuţită) şi, prin urmare, teoria socială marxistă trebuie revizuită. Susţine că statul de drept reprezintă mai puţin expresia puterii de clasă, pe cât este un instrument în mâinile proletariatului, cu ajutorul căruia să reformeze societatea într-un cadru legal. În plus, reformele sociale obţinute prin presiunea exercitată de partidele muncitoreşti şi sindicate demonstrează că se pot obţine îmbunătăţiri şi în cadrul ordinii sociale de drept. Din aceste motive, Bernstein cere social-democraţiei să nu se pregătească pentru revoluţie, ci să se străduiască să ajungă la reforme sociale pe calea parlamentară şi, dacă este cazul, să colaboreze şi cu partidele nesocialiste. Tezele lui Bernstein au fost dezbătute timp îndelungat în sânul Partidului Social-Democrat German. Deşi au fost aspru criticate de Rosa Luxemburg, K. Kautsky, Lenin ş.a., revizionismul s-a bucurat de o tot mai largă simpatie în cercurile social-democrate din interiorul şi din afara Germaniei. În 1925, Partidul Social-Democrat German preia frâiele teoriei revizioniste, consemnată în Programul de la Heidelberg. ♢ În tabăra comunistă, revizionismul (denumit şi reformism) este combătut cu vehemenţă, fiind socotit drept falsificare a liniei de bază marxiste şi una dintre devierile cele mai periculoase de la linia generală a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Punerea sub semnul întrebării a poziţiilor marxiste sau marxist-leniniste sub aspectul reformist este calificată de partidele comuniste drept o formă gravă de deviere de dreapta putând duce la sancţiuni care merg de la excluderea din partid pâna la procese publice. 2. e. Termen folosit pentru a caracteriza ideile lansate, la începutul secolului al XX-lea, de Eduard Bernstein, prin care se susţinea că se putea ajunge la socialism fără a recurge la revoluţie. După 1957, termenul de revizionism a devenit parte integrantă a discursului comunist, fiind folosit cu diferite înţelesuri (de ex., ideile iugoslave au fost denunţate drept revizioniste) ♦ (în înţelesul puterii comuniste chineze) Sinonim al hrusciovismului, adică al politicii introduse de Hrusciov in relaţiile interne şi internaţionale, faţă de care guvernul chinez s-a împotrivit. ♦ (în înţelesul puterii sovietice) Termen cu caracter de slogan indicând orice reformă politică care părea să pună în pericol autoritatea partidului comunist. După cum a fost definit la conferinţa de la Moscova din 1957 (cu consimţământul de atunci al Chinei), termenul de revizionism s-a aplicat tuturor mişcărilor reformatoare din sânul sistemului comunist care negau necesitatea istorică a revoluţiei proletare sau principiile leniniste de construire a partidului comunist. [d. Brockhaus Enzyklopädie, Der Neue Brockhaus, e. Encyclopaedia Britannica]
(Alte dicţionare)
revizionísm s. n. (sil. -zi-o-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
REVIZIONÍSM n. Atitudine care urmăreşte revizuirea şi schimbarea unei legi, a unei doctrine etc. [Sil. -zi-o-] / <fr. révisionnisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
REVIZIONÍSM s.n. 2. Denumire dată diferitelor curente din mişcarea muncitorească. (din rus. revizionizm)
(Marele dicţionar de neologisme)
REVIZIONÍSM s.n. 2. a. Curent în socialismul revoluţionar marxist care acordă întâietate unui spirit de evoluţie în defavoarea celui revoluţionar. b. Practică politică care, sub acoperirea adaptării teoriei marxiste circumstanţelor, îi denaturează caracterul revoluţionar. c. Curent ideologico-politic, variantă a oportunismului de dreapta, apărut în mişcarea muncitorească, ce revizuieşte bazele filozofiei, economiei şi politicii marxist-leniniste, denaturând conţinutul lor revoluţionar. [a. MW, b. TLF, c. DEX \'75]
(Alte dicţionare)
REVIZIONÍSM s.n. 2. d. Curent în mişcarea muncitorească internaţională care a apărut în jurul anului 1900 şi al cărui teoretician de frunte a fost Eduard Bernstein; bernsteinism. Teoria revizionismului susţine caracterul perimat al marxismului ortodox şi înlocuirea acestuia din urmă cu teorii conforme cu actualitatea. Prin formularea lui Bernstein, după care nu scopul final, ci mişcarea reprezintă esenţa, sunt atacate tezele fundamentale ale marxismului ortodox (precum principiul luptei de clasă). Bernstein afirmă că realitatea dezminte tezele marxiste ale pauperizării proletariatului, acumulării capitalului şi împărţirii societăţii în exploatatori şi muncitori (tradusă într-o luptă de clasă tot mai ascuţită) şi, prin urmare, teoria socială marxistă trebuie revizuită. Susţine că statul de drept reprezintă mai puţin expresia puterii de clasă, pe cât este un instrument în mâinile proletariatului, cu ajutorul căruia să reformeze societatea într-un cadru legal. În plus, reformele sociale obţinute prin presiunea exercitată de partidele muncitoreşti şi sindicate demonstrează că se pot obţine îmbunătăţiri şi în cadrul ordinii sociale de drept. Din aceste motive, Bernstein cere social-democraţiei să nu se pregătească pentru revoluţie, ci să se străduiască să ajungă la reforme sociale pe calea parlamentară şi, dacă este cazul, să colaboreze şi cu partidele nesocialiste. Tezele lui Bernstein au fost dezbătute timp îndelungat în sânul Partidului Social-Democrat German. Deşi au fost aspru criticate de Rosa Luxemburg, K. Kautsky, Lenin ş.a., revizionismul s-a bucurat de o tot mai largă simpatie în cercurile social-democrate din interiorul şi din afara Germaniei. În 1925, Partidul Social-Democrat German preia frâiele teoriei revizioniste, consemnată în Programul de la Heidelberg. ♢ În tabăra comunistă, revizionismul (denumit şi reformism) este combătut cu vehemenţă, fiind socotit drept falsificare a liniei de bază marxiste şi una dintre devierile cele mai periculoase de la linia generală a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Punerea sub semnul întrebării a poziţiilor marxiste sau marxist-leniniste sub aspectul reformist este calificată de partidele comuniste drept o formă gravă de deviere de dreapta putând duce la sancţiuni care merg de la excluderea din partid pâna la procese publice. 2. e. Termen folosit pentru a caracteriza ideile lansate, la începutul secolului al XX-lea, de Eduard Bernstein, prin care se susţinea că se putea ajunge la socialism fără a recurge la revoluţie. După 1957, termenul de revizionism a devenit parte integrantă a discursului comunist, fiind folosit cu diferite înţelesuri (de ex., ideile iugoslave au fost denunţate drept revizioniste) ♦ (în înţelesul puterii comuniste chineze) Sinonim al hrusciovismului, adică al politicii introduse de Hrusciov in relaţiile interne şi internaţionale, faţă de care guvernul chinez s-a împotrivit. ♦ (în înţelesul puterii sovietice) Termen cu caracter de slogan indicând orice reformă politică care părea să pună în pericol autoritatea partidului comunist. După cum a fost definit la conferinţa de la Moscova din 1957 (cu consimţământul de atunci al Chinei), termenul de revizionism s-a aplicat tuturor mişcărilor reformatoare din sânul sistemului comunist care negau necesitatea istorică a revoluţiei proletare sau principiile leniniste de construire a partidului comunist. [d. Brockhaus Enzyklopädie, Der Neue Brockhaus, e. Encyclopaedia Britannica]
(Alte dicţionare)
revizionísm s. n. (sil. -zi-o-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)